Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit luni, 5 mai 2025, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, cunoscută și sub denumirea de Catedrala din Beclean, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În continuare, în sala de ședințe a protopopiatului, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri pastorale. De asemenea, a punctat tema omagială a anului 2025, proclamat ca „An omagial al Centenarului Patriarhiei Române”.

Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, a susţinut prelegerea intitulată „Centenarul Patriarhiei Române: istorie și spiritualitate”. Acesta a subliniat contribuția decisivă a elitelor românești din toate provinciile, în special din Ardeal și Banat, la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie, în 1925, un moment istoric esențial pentru consolidarea identității spirituale și naționale a României Mari.

La finalul conferinței, un gând duhovnicesc a rostit consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean, precum și protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, care a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române”, iar la conferințele de toamnă va fi abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2025: „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

În perioada 29 aprilie – 20 mai 2025, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, se desfășoară conferințele preoțești de primăvară, cu tema generală „Centenarul Patriarhiei Române: istorie și spiritualitate”, în contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.

În perioada următoare, conferințele de primăvară se vor desfășura în protopopiatele următoare: Bistrița (6 mai), Turda (12 mai), Huedin (13 mai), Dej (15 mai), Gherla (19 mai) și Năsăud (20 mai).

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Protopopiatul Beclean

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close