Pentru al nouălea an consecutiv, Mănăstirea Nicula își deschide porțile spre a găzdui tradiționala întâlnire spirituală și culturală a oamenilor de litere din zonă, Colocviile de la Nicula, eveniment organizat de Despărţământul ASTRA „Ioan Alexandru” Gherla şi de Mănăstirea Nicula, avându-l ca inițiator și coordonator pe părintele Ioan Morar.

Evenimentul a debutat vineri, 21 septembrie 2018, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat, începând cu ora 17.00, Slujba Parastasului pentru scriitorii înmormântați în cimitirul de la Nicula și nu numai. După slujba de pomenire, Părintele Mitropolit a rostit o scurtă alocuțiune în care a amintit de poetul Ioan Alexandru, om de cultură și tradiție, înmormântat în cimitirul mănăstirii, care are o însemnătate aparte pentru cultura transilvăneană.

 

La slujbă au fost prezenți: directorul Radio Renașterea, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, starețul Mănăstirii Nicula, arhim. Nicolae Moldovan, protopopoul de Gherla, pr. Paul Isip, protopopul de Dej, pr. Ioan Buftea, preşedintele despărţămăntului ASTRA Gherla, pr. Ioan Morar, soția scriitorului Vasile Avram, doamna Felicia Avram, precum și alți oameni de cultură.

 

Sâmbătă, 22 septembrie 2018, va avea loc susținerea în plen a lucrărilor Colocviilor de la Nicula, manifestare care adună numeroși oameni de cultură și spiritualitate din întreaga țară, printre care: prof. univ. dr. Virgil Nistru Țigănuș, prof. dr. Florin Bengean, scriitorul Valentin Marica, jurnalistul Ion Onuc Nemeș, pr. conf. univ. dr. Jan Nicolae, pr. drd. Maxim Morariu, pr. drd. Emanuel Cășvean, pr. drd. Cătălin Varga, pr. drd. Grigore-Toma Someșan, pr. Fabian Seiche și alții.

 

 

Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, manifestarea cu caracter spiritual și literar are ca principal scop “comunicarea cu personalitățile pe care poiana cu brândușe și pământul sfințit al grădinii Maicii Domnului le-a îmbrățișat pentru blânda odihnă, până la marele semnal al deșteptării. Ei s-au dus dintre noi mai degrabă, dar au atâtea să ne spună și sunt neliniștiți dacă nu îi vom asculta. Iar noi vom rămâne mult prea săraci dacă nu le primim darul oferit.”, după cum amintește pr. Ioan Morar, organizatorul Colocviilor.

Photo Credit: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close