În grai scripturistic, prin noțiunea de casă se înțelege familie. Se amintește de casa lui David (Luca 1, 27) sau, la convertirea lui Zaheu, Mântuitorul spune: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia (Luca 19,9). Sfântul Pavel amintește casa lui Ștefanas (1 Corinteni 16,15), iar pe Timotei îl îndeamnă să îmbrățișeze casa lui Onisifor (2 Timotei 4,19). În toate aceste cazuri, și-n multe altele, prin casă se înțelege familie.

Familia are un rol esențial în ce privește mersul înainte al societății omenești, în general, și al lumii creștine, în special. Familia este prima și cea mai mică celulă a organismului social[1]. Originea ei stă în natura socială a omului și în voința divină exprimată pozitiv la crearea acestuia: Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți (Facere 1, 27-28).

   Familia se întemeiază prin căsătorie, adică prin legătura de bunăvoie și pentru toată viața a unui bărbat și a unei femei. Însușirile ființiale ale căsătoriei sunt: unitatea, trăinicia, sfințenia și egalitatea între soți[2]. Scopul căsătoriei este: înmulțirea neamului omenesc, ajutorul reciproc, înfrânarea trupească și, mai ales, stabilirea unei stări desăvârșite în dragostea dintre soți, ca să se împlinească reciproc, transmițând unul altuia calitățile și darurile care sunt proprii fiecăruia, înnobilându-se reciproc și formându-se reciproc și lucrând laolaltă la îndeplinirea menirii morale a fiecăruia[3]. Cei doi se ajută reciproc la sfințirea vieții.

   E limpede că familia este cel dintâi cadru social de care fiecare om are nevoie ca să trăiască. Familia este mediul cel mai prielnic unde se nasc, cresc și se educă copiii. Familia este prima societate naturală și adevărata celulă socială. Familia este așezământul în care se cultivă respectul reciproc, demnitatea, libertatea interioară și seninătatea constructivă.

   Dacă în toată lumea sunt adevărate afirmațiile făcute mai înainte, în mod special sunt valabile în România. Iată ce spunea referitor la această instituție tradițională care este casa, familia, poetul național Octavian Goga: Din casa voastră, unde-n umbră/ Plâng doinele și râde hora,/ Va străluci odată vremii/ Norocul nostru, -al tuturora[4].

   Scriitorul nostru transilvănean Ioan Alexandru, care a preţuit sănătoasa spiritualitate tradițională, afirmă că familia este întemeiată pe cea mai trainică dimensiune a universului care nu piere niciodată şi aceasta este dragostea5. Voind să o definească cât mai cuprinzător spune că familia estelocul unde se întemeiază rânduiala unei Patrii şi statornicii, în spiritul legilor morale, al jertfei de sine, al răbdării, încrederii şi dragostei, este acest cuib arhaic şi sacru unde doi oameni, mai întâi un tânăr bărbat şi o fată, se hotărăsc să-şi unească viaţa în cuget şi simţire, prin legământul de aur al inelului nunţii care desăvârşeşte cerul pe pământ, în vederea lucrării şi privegherii, a naşterii de prunci şi împlinirii spirituale în lumina moştenirilor părinţilor6.

   Din nefericire, asistăm în numeroase cazuri la o criză a familiei. Divorţurile se înmulţesc îngrijorător. Familia naturală, tradiţională, se află în criză, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert, în toată Europa, astfel încât criza familiei este percepută ca un simptom al civilizaţiei occidentale, o criză a societăţii contemporane însăşi7. Cauzele care duc la această stare sunt multe: mutaţii de ordin cultural, tehnic, ideologico-pragmatic, fenomenul de secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vieţii şi intensificarea în mod alarmant a mentalităţii individualiste, mercantilă, narcisistă şi nihilistă8.

   Familia, ca instituţie sfântă întemeiată de Dumnezeu în Eden, este socotită anacronică. Faptul că Mântuitorul Hristos, prin participarea la nunta din Cana Galileii, a ridicat nunta la demnitatea de taină nu-i mai problematizează pe mulţi. Divorţează prin consens, uneori în faţa notarului. Monogamia, ca singura cale a comuniunii dintre bărbat şi femeie, este considerată depăşită. Căsătoriile de probă, uniunile consensuale, sunt tot mai multe. Tinerii sunt sfătuiţi, din nefericire, de către instituţii care se cred educative, să-şi înceapă viaţa intimă înainte de căsătorie.

   Pe deasupra, slăbiciunea unora care întrețin relații trupești cu persoane de acelaşi sex se doreşte să fie instituţionalizată. Constituţia actuală spune că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi9, iar Biserica insistă ca în noua Constituţie să se menţioneze că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Fără dorinţa de a fi pedepsiţi cei ce au particularităţile lor, trebuie să ne gândim la destinul neamului.

   În faţa tuturor acestor cauze
care slăbesc familia, Biserica vine şi afirmă că această instituție fundamentală reflectă în constituţia ei misterul Sfintei Treimi10. Familia este formată din bărbat, femeie şi copii. Taina Cununiei se sfârşeşte cu rugăciunea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea întru tot sfântă şi de o fiinţă și începătoare de viaţă, o Dumnezeire şi o împărăţie, să vă binecuvinteze pe voi. Să vă dea vouă viaţa îndelungată, naştere de prunci buni, spor în viaţă şi în credinţă11.

   Învăţătura Bisericii Ortodoxe consideră că familia are şi fundament creaţional sau natural, potrivit voinţei divine, care a făcut pe om bărbat şi femeie, ca să vieţuiască împreună, să se înmulţească şi să stăpânească creaţia şi toate cele ce se află în ea.

Şi totuşi, constatând câtă derută domneşte în lume şi în ce criză a intrat familia, ne întrebăm care este soluţia de îndreptare? O găsim tot în pericopa evanghelică ce se citeşte la Adormirea Maicii Domnului. Marta se îngrijea de multe, iar Maria, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Aceasta e soluţia: ascultarea de cuvântul Lui! Şi cuvântul Lui ne sugerează trei sfaturi practice pe care le dăm tuturor familiilor noastre. Sfaturile par simple, dar nu sunt banale.

   Primul sfat pe care-l dăm este ca soţul şi soţia, dimpreună cu copilaşii lor, să găsească dimineaţa şi seara câte zece minute pentru rugăciune. Cu toată graba, rugăciunea de dimineaţă va binecuvânta întreaga zi. Iar rugăciunea de seară, chiar cu riscul de a ne uita mai puţin la televizor, va crea o comuniune dulce şi ne va oferi un somn liniştit. Iată ce ne sfătuieşte în acest sens părintele Paisie Aghioritul: Părinţii trebuie să se poarte cu bunătate. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. De pildă, cei mari să se roage cincisprezece minute, iar copiii două sau cinci minute, şi, dacă vor, se pot ruga şi mai mult12

   Al doilea sfat este ca duminica, după o săptămână de trudă, toată familia să participe la Sfânta Liturghie. Nu numai bunicul sau bunica, ci tata şi mama, dimpreună cu copiii lor, să fie prezenţi în biserică. Întăriţi prin rugăciune şi participând la Ospăţul credinţei avem toate şansele ca săptămâna ce urmează să fie una reuşită. Sunt şi astfel de familii care duminica merg la biserică şi se împărtăşesc, apoi se întorc la «chilia» lor, aşa cum merg pustnicii duminica la biserica aşezământului, după care se liniştesc în chiliile lor. Slavă lui Dumnezeu că există multe astfel de suflete în lume13.

   Al treilea sfat este ca bucuriile îngăduite de Dumnezeu oamenilor, soţii să le guste împreună. Altfel riscul de a apărea disensiuni este foarte mare. Anturajele dubioase, în care poate ajunge doar unul dintre soţi, pot conduce la prăbuşirea familiei.

În timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, şi la Sărbătoarea ei, gândindu-ne la toate crizele prin care trece familia, să-i zicem: Nădejdea noastră, adună pe cele risipite. Pe cei rătăciţi pe cale povăţuieşte-i, pe cei căzuţi de la dreapta credinţă iarăşi la credinţă întoarce-i, pe cei bătrâni sprijineşte-i, pe cei tineri îi învaţă, pe prunci hrăneşte-i şi preamăreşte pe cei ce te preamăresc14.

 

 

 

 

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

 

 



[1]Teologia Morală Ortodoxă, Vol. 2, București, EIBMBOR, p. 289.

[2]Ibidem.

[3]Ibidem.

[4]Octavian Goga, Plugarii, în vol. „Rugăciune”, Edit. Scrisul românesc, Craiova, 1995, p. 6.

5Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Edit. Eminescu, Vol. II, Bucureşti, 1985, p. 93.

6Ibidem, p. 94.

7† Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în volumul Familia şi viaţa la începutul unui nou  mileniu creştin, Bucureşti, 2001, p. 33. 

8Ibidem.

9Articolul 44, alin. (1).

10Pr. prof. univ. Dumitru Popescu în volumul Familia şi viaţa la începutul  unui nou mileniu creştin, Bucureşti, p. 226. 

11Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 92. 

12Cuviosul Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 167. 

13Ibidem.

14Ceaslov, EIBMBOR, Bucureşti, 1973, p.  314. 

 

Share This