Comunitatea parohiei din Sîngeorzu Nou, comuna Lechința, a primit duminică, 12 februarie 2017, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Ierarhul a oficiat, de la ora 10:00, Sfânta Liturghie în biserica parohială ocrotită de Sfântul Mucenic Gheorghe. Au slujit alături de Înaltpreasfinția Sa mai mulți preoți din zonă și diaconi, în fruntea soborului aflându-se protopopul locului, părintele Doru Zinveliu.

În cadrul Liturghiei, tânărul teolog Vasile Turi a fost hirotonit diacon, urmând a fi preot în parohia Sic, iar la finalul slujbei părintele paroh Dănuț Serețan a fost ridicat la rangul de iconom și primarul din Lechința, Romeo Florian a primit ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, pentru implicarea în activitatea Bisericii. În cadrul cuvântului de învățătură Părintele Mitropolit a amintit de perioada Triodului în care ne aflăm, o perioadă a pocăinței, și i-a îndemnat pe toți cei prezenți la slujbă să urmeze pilda fiului risipitor și să se întoarcă la Dumnezeu Tatăl, care ne așteaptă cu brațele deschise.

Sărbătoarea comunității ortodoxe din Sângeorzu Nou s-a încheiat cu o slujbă de sfeștanie la casa parohială, la care s-au desfășurat în ultimul timp ample lucrări de renovare.

Din aceeași categorie

Share This