Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Câmpia Turzii a fost sfinţită astăzi, în Duminica a IV-a după Rusalii, de  Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei. Slujba de târnosire a locașului de cult a avut loc dimineața, de la ora 9:30, după care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de peste 15 preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu, consilierul pe probleme de misiune si protocol, arhid. Claudiu Grama și protopopul de Turda, pr. Daniel Crișan. În cadrul cuvântului de învățătură, Mitropolitul  Clujului, pornind de la pericopa evanghelică de astăzi,  a vorbit despre vindecarea sutașului și a subliniat importanța ridicării unei biserici, cu toate eforturile materiale pe care le implică: “Dumnezeu răsplăteşte pe cei ce ctitoresc, cei ce ridică biserici. Nu numai în eternitate vom fi răsplătiţi că am ridicat o biserică, dar şi aici, aşa că părintele Simion cu toată comunitatea, cu cei ce au pus umărul, atunci când vor avea ceva greu şi se vor apropia de Dumnezeui şi vor zice: Doamne ne este tare greu, sunt tare bolnav, am atâtea probleme… Şi câte probleme nu sunt în acest oraş… Încercaţi, ştiţi mai bine decât mine, şi din punct de vedere material, pentru că iată s-au prăbuşit toate fabricile şi ne rugăm lui Dumnezeu să le dea înţelepciune celor ce pot să facă alte locuri de muncă pentru creştinii buni de aici. E mare lucru să ridici casă de rugăciune lui Dumnezeu! Sănătatea trupului şi sănătatea sufletului sunt legate. El este Doctorul cel Mare. El vine aici, în locaşul pe care l-aţi ridicat spre slava Lui, vă ascultă toate necazurile”.
   La finalul Sfintei Liturghii de la Campia Turzii, IPS Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe părintele paroh Simion Felvenți. De asemenea a oferit diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea locașului de cult.
Lucrările de constructie ale bisericii parohiei Câmpia Turzii V, situate pe strada Gheorghe Barițiu nr 38, au debutat în anul 1999 și au fost finalizate recent. În demisolul locașului de cult, de aproape 3 ani, copiii din parohie, cu o situație materială precară, beneficiază de medițatii școlare gratuite, oferite de profesori voluntari.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close