Vineri seara, 19 octombrie 2018, cei peste 50 de tineri din județul Bistrița-Năsăud, care se află în excursia „Să ne cunoaștem mai bine Istoria Țării și marile personalități ale ei”, au făcut primul popas istoric la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca și la Centrul eparhial. Cu acest prilej, tinerii au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Întâlnirea a avut loc în sala „Nicolae Ivan” a Centrului eparhial, acolo unde Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat un cuvânt de învățătură și le-a vorbit despre iubirea de neam și țară, a celor ce acum 100 de ani au înfăptuit Marea Unire. La final, ierarhul a rostit rugăciunea de călătorie și le-a dăruit câte o carte intitulată „Dumnezeu și Patria”.

Tinerii sunt însoțiți de inspectorul de tineret al județului Bistrița-Năsăud, pr. Tudor Mudure şi directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, pr. Paul Gavriloaie, inițiatorul acestui proiect.

Traseul excursiei este următorul: Bistrița – Cluj-Napoca – Alba Iulia – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Ploiești – Sinaia – Brașov – Sighișoara – Târgu Mureș.

Excursia se desfășoară în perioada 19-21 octombrie 2018 și este organizată de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” a Protopopiatului Năsăud, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close