Luni, 26 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat o vizită pastorală la Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan” a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, a binecuvântat racla care adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici și a sfințit icoana cu chipul sfântului. Moaștele au fost dăruite capelei spitalului de către Mănăstirea Lainici.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre Doctorul cel Mare al trupurilor şi al sufletelor noastre, Mântuitorul Iisus Hristos, spunând că El lucrează prin oameni, prin doctorii cei mici. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei care își ajută aproapele aflat în nevoie și pun în aplicare una din faptele milei trupești: a-i ajuta pe cei bolnavi.

Alături de ierarh au slujit consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru-Constantin Ciui, preotul de slujire caritativă din cadrul spitalului – pr. Cosmin Florin Biriș și preotul Ioan Tănase Chiș, de la  Parohia „Sfântul Proroc Daniel” din Florești.

Slujba a fost oficiată în prezența managerului spitalului, ec. Ioan Mureșan, a cadrelor medicale și universitare, precum și a altor credincioși.

Capela Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, ocrotită de Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, a fost amenajată la începutul anilor ’90, la demisolul instituției medicale, de pe strada Iuliu Moldovan, nr. 23. În perioada 2016-2017, capela a fost reamenajată și împodobită cu pictură, fiind sfințită la data de 24 mai 2017, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Din luna mai a anului 2016 până în prezent, preot de slujire caritativă este pr. Cosmin Florin Biriș, care este și consilier juridic în cadrul spitalului.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close