În Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat), 28 ianuarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută și sub numele de „Catedrala din Mănăștur”. Ierarhul a binecuvântat marea comunitate parohială și a înălțat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu, cu prilejul finalizării lucrărilor de pictură la biserica parohială.

De la ora 9:30, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit o icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, realizată în tehnica mozaic, care va rămâne definitiv, în cadrul bisericii, spre închinarea credincioșilor. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, preotul paroh Dan Cismaș și clericii slujitori din cadrul parohiei.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, în care a fost ilustrată pilda nunții fiului de împărat, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură intitulat „Haină albă pentru nunta Mielului”. Ierarhul a explicat că – atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament – unirea omului cu Dumnezeu este preînchipuită ca un ospăț de nuntă.

 

În cadrul Liturghiei, ierarhul a înălțat rugăciuni și a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității parohiale și pentru sporul dat în lucrarea de pictură a bisericii. În perioada 7 septembrie 2020 – 15 decembrie 2023, biserica – de dimensiuni impresionante – a fost pictată în tehnica frescă, fiind realizați peste 7.000 de mp de pictură. Lucrările au fost executate de o echipă de pictori, coordonată de pictorul Stanislav Grecu.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean, împreună cu baritonul Alexandru Chiriac, solist al Operei Brașov, care, la chinonic, a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, părintele paroh Dan Cismaș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor donatorilor, ostenitorilor și celor care s-au implicat în procesul de pictare al lăcașului de cult. Totodată, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Pentru activitatea pastoral-misionară, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit arhidiacon pe diaconul Adrian Hodoroga, slujitor în cadrul parohiei. De asemenea, tuturor copiilor și tinerilor prezenți, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești.

La slujbă au fost prezente oficialități civile și militare, oameni de cultură, precum și mii de credincioși clujeni.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din Decembrie 1989.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma. Biserica are o lungime de 50 m, o lățime de 38 m și o înălțime de 62 m.

Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. De asemenea, la data de 10 aprilie 2022, ierarhul a sfințit cele patru clopote noi ale lăcașului de cult. Acestea au fost realizate la Turnătoria de clopote „Blotor” din Satulung, jud. Maramureş. Clopotele sunt turnate din bronz curat, lingourile de cupru și de staniu fiind importate din Germania. Clopotul mare are 476 kg (nota muzicală LA),

În perioada 7 septembrie 2020 – 15 decembrie 2023, biserica – de dimensiuni impresionante – a fost pictată în tehnica frescă, fiind realizați peste 7.000 de mp de pictură. Lucrările au fost executate de o echipă de pictori, coordonată de pictorul Stanislav Grecu.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe arhidiaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This