În Duminica a 3-a după Rusalii, 28 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Viile Dejului, municipiul Dej. De asemenea, au fost sărbătoriți cu anticipație și ocrotitorii spirituali ai lăcașului de cult, pomeniți la data de 29 iunie.

Cu acest prilej, chiriarhul a citit o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor. Apoi, de la ora 10:00, în curtea bisericii parohiale, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, preotul paroh Călin Gelu Prunean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Mitropolitul Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Grijă și îngrijorare”.

„Îngrijorarea nu trebuie să ne paralizeze sufletul și puterile trupești, dar și noi trebuie să avem grijă de cele trebuincioase, și noi trebuie să muncim, și noi trebuie să ne apărăm atâta cât putem, pentru că ce nu mai putem face noi, face Dumnezeu. Acest lucru ne învață Evanghelia de astăzi, că nu ar trebui să fim totalmente cotropiți de îngrijorările zilei de mâine, ci să muncim cu bucurie și să-I cerem lui Dumnezeu binecuvântarea ca tot ceea ce facem să aibă spor. Așadar, să nu fim îngrijorați, dar grijă să avem de cele trebuincioase. Să fim oameni harnici, pentru că nelucrarea e un păcat. Lucrul acesta îl învățăm de la Sfântul Apostol Pavel, care le-a scris tesalonicenilor: cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Deci, grija cuminte, împreunată cu credința în Dumnezeu, este bună. Îngrijorarea peste măsură și paralizantă ne distruge puterile trupești și sufletești”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

 

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de cântăreți al Parohiei „Sfântul Nectarie” din Dej. La chinonic, interpreții de muzică populară  Alina Ceuca și Alin Rotar au interpretat mai multe pricesne.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

La final, parohul Călin Prunean a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența și binecuvantare. Totodata, i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Călin Prunean. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul dejean Viile Dejului, situată pe strada Șomcutului, a fost construită în perioada 1982-1991, în formă de navă, având şapte turle și un clopot de 250 kg. A fost înzestrată cu un iconostas lucrat de meşterul Rotiş Ioan din Şomcutul Mic, fiind pictată în tehnica tempera.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica a 3-a după Rusalii, 28 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 28 iunie 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close