Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate în mod direct de epidemia de coronavirus, Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului, prin cele patru cantine sociale pe care le are va oferi în mod gratuit, la cerere, hrană la domiciliu pentru persoanele vârstnice și bolnave, aflate în autoizolare.De asemenea, Arhiepiscopia va pune la dispoziție autorităților publice, pentru cazarea persoanelor în carantină, Centrul Misionar Social „Ioan Bunea” din Sângeorz Băi, cu o capacitate de 70 de locuri, iar la nevoie spațiile de cazare de la  Mânăstirea Parva (Jud. Bistrița-Năsăud) – 200 de locuri și Mănăstirea Piatra Craiului (Jud. Cluj) – 70 de locuri.

Preoților li se recomandă ca în această perioadă să săvârșească sfintele slujbe  în condiții de maximă siguranță pentru credincioși, să respecte cu strictețe normele de igienă, să nu depășească în nicio situație limitările impuse de autorități, să evite aglomerația din biserici și, pe cât posibil, să săvârșească slujbele în aer liber.

Preoții, împreună cu membrii organismelor parohiale se vor implica în sprijinirea persoanelor aflate în autoizolare, de pe raza parohiilor lor, le vor oferi hrană la domiciliu și, în măsura posibilităților și asistența spirituală de care aceștia au nevoie.

Cantinele sociale implicate în această campanie sunt:
Cantina „Sfântul Arhidiacon Ștefan” (Cluj-Napoca, Str. Aleea Moldoveanu nr. 3; tel: 0733070590)
Cantina parohiei „Sfânta Treime” (Cluj-Napoca, Str. Bisericii Ortodoxe nr. 10; tel: 0723690203)
Cantina „Sfânta Mc. Filofteia” (Bistrița, Piața Unirii nr. 9; tel: 0749404795)
Cantina Fundației „Protopop Aurel Munteanu” (Huedin, Str. Protopop Aurel Munteanu nr. 23; tel: 0364800568; 0748191670).

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Pr. Bogdan Ivanov

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close