Se împlinesc la 1 Decembrie 2018 o sută de ani de la Marea Unire. După ce provinciile istorice Basarabia și Bucovina se uniseră cu Țara, la 1 decembrie, prin unirea Transilvaniei, se desăvârșește procesul larg, mult așteptat, făurirea României Mari.

Anul 1918 a fost momentul astral al românilor când Bunul Dumnezeu a rânduit ca toate provinciile româneşti să se regăsească unite în aceeaşi ţară. Rugăciunea Patriarhului Miron Cristea, rostită la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, este mişcătoare: Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eşti Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinţilor noştri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă şi plecat spre pulbere era sufletul lor, şi trupul lor lipit de pământ. Tu ai împlinit cu noi ceea ce ai făgăduit demult: «Sfărâma-voi jugul de pe tine şi voi rupe legăturile tale, lărgi-voi hotarele tale, aduna-vă-voi dintre popoare şi vă voi strânge din ţările unde sunteţi împrăştiaţi, restatornici-voi judecătorii tăi ca mai înainte şi sfetnicii tăi ca la început»[1].

Momentul acesta a fost aşteptat de multe generaţii care au trecut în eternitate fără să-l vadă. Cu emoţie îl amintim pe Ion Luca Caragiale, care în 1898 scria: Doamne, dacă mie nu mi-e dat să intru în pământul făgăduinţei, să auz trâmbiţele cântând şi să văz zidurile Ierihonului surpându-se în faţa soarelui ce s-a oprit în cale din porunca Ta, fă-mă s-adorm pe drum cu speranţa că aceea ce nu mi-a fost dat mie, fiilor mei le va fi dat[2]. Şi a adormit pe drum cu gândul la Marea Unire.

Cei ce au ajuns momentul s-au bucurat de el. Este adevărat că nu toate idealurile legate de Marea Unire s-au împlinit în mod mecanic. Dar bucuria a fost şi este mare. Dascălul Marin Mureşan, din nuvela lui Agârbiceanu „Singurătate”, după întoarcerea din război şi după unirea Ardealului cu Ţara, hoinărea pe câmp, odihnindu-şi ochii pe plaiurile scumpe ale Patriei. Avea o singură obsesie: dragostea faţă de neam. În jurnalul său s-au găsit scrise următoarele fraze: Tu ştii cât am dorit să te văd aşa cum eşti acum: cu toate lanţurile sfărâmate, să străluceşti de întreaga ta tinereţe şi frumuseţe. Credeam că-ţi vor cădea la sfintele tale picioare adoratorii cu sutele de mii, să te vadă, să te admire, să te cunoască, să te iubească. Credeam că se va face o linişte de biserică de jur-împrejur, şi tu vei fi altarul. Şi iată, în jurul tău e larmă şi alergare, oamenii se zbat după lucruri trecătoare, şi tu, veşnică frumuseţe, veşnică avuţie, eşti dată uitării… Te-aş mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, Patria mea! Nu eşti pământ mort, nu eşti vânt, nu eşti apă; eşti suflet ce tremuri de bucuria libertăţii[3].

Nu numai acum o sută de ani oamenii umblau după lucruri trecătoare, ci, mult mai mult, astăzi. Noi, totuşi, încercăm să subliniem importanţa jubileului din acest an, deşi observăm cum se strecoară insidios în mentalitatea oamenilor un soi de secularism şi de globalism mai periculos decât „internaţionalismul proletar”. Două valori ale neamului stau în calea acestui fenomen: credinţa creştină şi dragostea faţă de ţară. Considerate fiind ca două valori „învechite”, care stânjenesc, chiar dacă acest lucru nu se declară, prin atitudini şi acţiuni, adesea se luptă împotriva lor.

În rugăciunea pe care o rostim la Te-Deumul de la Ziua Naţională subliniem un mare adevăr, şi anume acela că noi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu, nu pentru faptele noastre, că suntem păcătoşi şi răi, ci pentru credinţa şi dragostea cea nestrămutată a strămoşilor noştri către Dumnezeu, pe care noi îi avem mijlocitori înaintea Lui pentru ţara şi pentru poporul din care ei au ieşit[4] .

Aceste gânduri le aștern pe hârtie, acum când începe anul Marelui Jubileu: o sută de ani de la Unirea cea Mare.

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

[1] Ilie Şandru, Patriarhul Miron Cristea, Târgu-Mureş, 1998, p. 111.
[2] Ion Luca Caragiale, Nimic fără Dumnezeu, Anastasia, 1997, p. 48.
[3] Ion Agârbiceanu, Două iubiri, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, p. 390.
[4] Carte de Tedeum, EIBMBOR, Bucureşti, 2017, p. 53.

Share This