Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat duminică seara, 18 iulie 2021, în mijlocul credincioșilor Parohiei Vălișoara, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj I.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfințit noul Altar de vară din curtea bisericii parohiale și a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului, înconjurat de un sobor de clerici, printre care s-au aflat protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, și secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Iustin Pop.

Altarul de vară a fost construit din lemn, pe fundație de beton, iar la ridicarea acestuia s-au ostenit câteva familii din Cluj-Napoca. Cu această ocazie, părintele paroh Mihai Ranta a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar sponsorul principal a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. În egală măsură, PS Părinte Benedict a acordat diplome de aleasă cinstire și altor ostenitori.

La finalul slujbei, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul le-a adresat celor prezenți și un cuvânt de învățătură, intitulat „La tihna nopții”, concluzionând că pe Dumnezeu îl zidim în fiecare loc prin care trecem.

Părintele Mihai Paul Ranta slujește în Parohia Vălișoara, cu filia Săvădisla, din anul 2010. La Săvădisla a fost ridicată, prin osteneala părintelui Ranta, prima biserică ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul din Patriarhia Română. Locul pe care a fost construit lăcașul de cult a fost binecuvântat la 18 iulie 2015, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Biserica, singura cu acest hram din Romania, a fost ridicată în mai puțin de un an, ceea ce constituie o performanță, ținând cont că numărul credincioșilor este foarte mic, respectiv 12 familii, după cum a mărturisit chiar parohul Mihai Ranta, conform preotului Marius Cristian Focșanu, corespondent Radio Renașterea în Protopopiatul Cluj I.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close