Primul premier al României întregite, Alexandru Vaida Voevod, a fost omagiat, luni, în comuna sa natală, Bobâlna, de către localnici şi oficialităţi, în cadrul unui eveniment organizat de Prefectura Cluj şi primăria din localitate. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Cluj, aceasta a fost prima manifestare publică din ţară, în acest an al Centenarului, care a avut ca scop omagierea unei personalităţi implicate în realizarea Marii Uniri.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat slujba de parastas în memoria Ilustrului om politic, iar apoi a rostit și un cuvânt de învățătură în care a evocat personalitatea lui Alexandru Vaida Voevod.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 12.00, la Monumentul Alexandru Vaida-Voevod din centrul localităţii şi a cuprins prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane şi jerbe de flori.

Au mai rostit alocuțiuni: Conf. dr. Ioan Cârja – reprezentantul rectorului  Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop; Ing. Ioan Aurel Cherecheș – prefect jud. Cluj; Mircea Vaida-Voevod – nepotul lui Alexandru Vaida-Voevod și primarul comunei Bobâlna, Augustin Mureșan, care a premiat o localnică (Oros Veronica) cu ocazia împlinirii a  100 de ani de viață.

Ing. Ioan Aurel Cherecheș i-a oferit prof. Mircea Vaida-Voevod o distincție ONOARE PENTRU CLUJ 2018 pentru întreaga sa activitate culturală.

La final, Grupul „OLPRETUL” al Școlii Gimnaziale Bobâlna, coordonat de prof. Adina Vescan  a susținut un scurt moment artistic, apoi a urmat depunerea de coroane.

Foto: Instituția Prefectului – Județul Cluj

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close