Din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, duminică, 8 iunie 2014, la Cluj-Napoca, s-a desfășurat pentru al patrulea an consecutiv Procesiunea de Rusalii, o manifestare devenită deja tradiție în Arhiepiscopie, care îşi propune să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși din oraş, la marele praznic al Cincizecimii.

Procesiunea a debutat la ora 17:00, cu oficierea pe scena special amenajată în fața Catedralei Mitropolitane, a slujbei Vecerniei plecării genunchilor, slujbă săvârşită de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei și PS Episcop Vasile Someşanul, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Au luat parte la slujbă, precum și la procesiune preoţi clujeni de la parohiile din municipiu și din învecinătatea Clujului, elevi ai Seminarului Teologic și studenți ai Facultății de Teologie ortodoxă, precum și mulțime de credincioși din oraș.

În încheierea slujbei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei a adresat mulţimii un cuvânt duhovnicesc, în care a vorbit despre faptul că, la Rusalii, Duhul Sfânt care se pogoară înnoind omul, dar şi întregul univers: „Când întreaga creatură era terminată, ne spune Cartea Facerii în capitolul 1, versetul 31 că Dumnezeu a tras concluzia că toate sunt foarte bune. Întreaga lume era ca o grădină, iar în mijlocul acestei grădini, Dumnezeu a rânduit Edenul, pe care l-a pus la îndemâna lui Adam și Evei ca să-l păzească, să-l muncească și să-l lățească peste tot pământul. Din nefericire, grădina lui Dumnezeu cea perfectă și curată a fost denaturată de om. Ne spune bătrânul Gherasim, imnograful Patriarhiei de la Constantinopol, că omul a rănit creația și i-a răpit transparența, iar Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani în capitolul 8 ne zice că natura întreagă așteaptă izbăvirea. La Rusalii ne ducem aminte că Dumnezeu efectiv prin harul Duhului Sfânt reînnoiește întreaga creatură”.

De la ora 18:20 soborul de preoţi şi diaconi în frunte cu ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și PS Epsicop Vasile Someșanul, alături de credincioşi au pornit în procesiune prin centrul municipiului Cluj-Napoca, pe traseul: Piaţa Avram Iancu, Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii, Bulevardul Eroilor. În fruntea mulțimii s-au aflat copii și tineri care au purtat de-a lungul procesiunii toaca, crucea, felinare, prapori, precum și icoana Sfintei Treimi. Toți participanții au cântat Troparul Rusaliilor, cerând de la Bunul Dumnezeu binecuvântare şi ocrotire peste oraş şi peste eparhie. De-a lungul traseului s-au făcut trei opriri şi s-au rostit ectenii speciale.

La finalul acestei procesiuni, ierarhii Arhiepiscopiei alături de preoţi și de credincioși s-au întors în faţa Catedralei Mitropolitane, unde a fost oficiată slujba de sfinţire a apei și au fost rostite rugăciuni pentru ţarină şi pentru mediul înconjurător şi pentru binecuvântarea roadelor pământului.

ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a vorbit apoi mulțimii despre frumusețea naturii și a întregului univers creat de Dumnezeu, rugându-i să respecte această Grădină pe care Dumnezeu ne-a pus-o la îndemănă, să o iubească și să o îngrijească.

 

Din aceeași categorie

Share This