În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena, miercuri, 21 mai 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului istoric. Paraclisul mănăstirii și Centrul social pentru persoane vârstnice au fost așezate sub ocrotirea celor doi mari sfinți.

Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, ierarhul a sfințit cele trei noi clopote ale așezământului monahal. Clopotele au fost realizate anul acesta la Turnătoria „Grassmayr” din Innsbruck, Austria. Acestea vor fi amplasate în clopotnița mănăstirii, aflată în prezent în construcție.

În continuare, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor numeros de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, starețul Mănăstirii Ciceu Corabia – protosinghelul Teofan Timiș, duhovnicul Mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, pornind de la versetul scripturistic „Îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, care, precum s-a sălășluit întâi în bunica ta Loida și în mama ta Eunichi, tot așa sunt încredințat că și întru tine” (2 Timotei 1, 5), Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Mamă credincioasă”, în cadrul căruia a vorbit despre modelul de credință mărturisitoare al Sfintei Împărătese Elena. Ierarhul a subliniat impactul benefic pe care sfânta l-a avut în viața fiului său, Sfântul Împărat Constantin, precum și rolul fundamental pe care îl are mama în familia creștină. De asemenea, a vorbit și despre virtuțile Sfântului Constantin.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Sotirios”, compus din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La chinonic, Maria Hognogiu, Iuliana Felicia Borz și Nelu Cucură au cântat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, duhovnicul așezământului monahal, protosinghelul Siluan Farcaș, a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, celor implicați în viața și activitățile mănăstirii, precum și tuturor celor prezenți la hram. Totodată, din partea mănăstirii, maica stareță Veronica Coțofană i-a oferit ierarhului o cârjă arhierească și un aranjament floral.

În semn de prețuire și recunoștință, pentru implicarea constantă în viața și activitățile așezământului monahal, Mitropolitul Andrei a acordat domnului Florin Pugna „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Domnul Dorin Marchiș a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, domnii Ioan Zăgrean, Nicolae Damian și Nicolae Boariu au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni, domnul Corneliu Revencu a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar domnii Vasile Dănuț Hales și Radu Urian au primit diplome de aleasă cinstire. Totodată, copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența autorităților locale și județene, în frunte cu prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, precum și a mii de pelerini, printre care s-au aflat și elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean, în anul 2000, în doar 30 de zile, fiind sfințită în anul 2002 de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, precum și biserica mare din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe.

La data de 21 mai 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru social destinat vârstnicilor, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, aflat în construcție. În cadrul așezământului monahal există şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”, unde sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

La hramul din anul 2021, în data de 21 mai, ierarhul a binecuvântat sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” şi biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul noii case monahale. Biblioteca adăpostește peste 20 de mii de volume din cele 40 de mii din colecția așezământului monahal.

În data de 9 decembrie 2021, Mănăstirea Dobric, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a găzduit și inaugurat proiectul de cercetare biblică – noutestamentară „Sfântul Luca – apostol, istoric și evanghelist”, dedicat studenților-doctoranzi ai Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

La data de 20 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, au slujit la Mănăstirea Dobric, unde a fost prăznuit hramului bisericii de lemn și au fost aniversați 30 de ani de existență a mănăstirii. Cu acest prilej, a fost lansată cartea „Mănăstirea Dobric – Perla Ţibleșului, la 30 de ani de existenţă”, apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, autori fiind stavrofora Veronica Coţofană, stareța așezământului monahal, şi jurnalistul și scriitorul Menuţ Maximinian, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud și managerul cotidianului „Răsunetul” din Bistrița.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

În prezent, obștea așezământului monahal numără trei viețuitoare, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close