Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a aniversat luni, 24 ianuarie 2022, împlinirea vârstei de 73 de ani. Ierarhul și-a sărbătorit ziua de naștere prin rugăciune și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate. Tot astăzi, Înaltpreasfinția Sa a primit titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare”.

Cu această ocazie, de la ora 12:00,  în Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat un Te Deum, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

La acest moment aniversar au participat oficialități militare și civile, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor din cuprinsul Mitropoliei Clujului, precum și numeroși credincioși clujeni.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Iustin a vorbit despre calitățile și activitatea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, arătând că este pildă de înțelepciune și blândețe.

 

Din partea Sinodului Mitropolitan, a clerului și a credincioșilor, Episcopul Iustin i-a dăruit Mitropolitului Andrei o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos și un aranjament floral.

Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare

Apoi, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a rostit o scurtă alocuțiune și i-a oferit Mitropolitului Andrei titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare”.

Acest titlu i-a fost acordat „pentru contribuția sa la dezvoltarea spiritualității românești” și „pentru dragostea de oameni căreia îi stau mărturie nenumăratele fapte de filantropie”, iar hotărârea a fost luată la şedinţa extraordinară a Consiliului local al municipiului Baia Mare, care a avut în data de 21 ianuarie 2022. Astfel, Mitropolitul Andrei a devenit al 153-lea cetățean de onoare al orașului Baia Mare.

 

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, precum și tuturor celor prezenți, pentru urările făcute cu prilejul aniversării zilei de naștere.

Părintele Mitropolit Andrei este cetăţean de onoare a zeci de localităţi din România şi destinatarul a numeroase diplome de recunoaştere şi preţuire din partea a nenumărate societăţi, asociaţii, instituţii, fundaţii din ţară şi străinătate, toate având preocupări culturale, social-filantropice, religioase sau inginereşti, şi a zeci de insigne, decoraţii, plachete, conferite cu prilejul participării la congrese, simpozioane, adunări naţionale şi internaţionale.

 

Scurtă biografie

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei (Ioan Andreicuț) s-a născut în data de 24 ianuarie 1949, în Oarța de Sus, județul Maramureș, din părinţii Andrei şi Elena Andreicuț, ca primul dintre cei trei copii ai familiei.

În 25 februarie 1990 a fost ales și hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iuliei, iar din luna iunie a aceluiași an a devenit episcop titular. În 16 iulie 1998, Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

În data de 18 martie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a fost instalat de către Patriarhul Daniel, la data de 25 martie 2011, de praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După reorganizarea administrativ-bisericească în Transilvania, este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Ardealul de Nord), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca.

Ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului a înființat numeroase mănăstiri și parohii, 3 centre pentru tineret, centre pentru cateheză, o grădiniță, o școală primară și o școală gimnazială confesională, precum și o școală gimnazială pentru recuperarea copiilor aflați în abandon școlar. În toamna anului 2013, la numeroasele ctitorii ale Înaltpreasfinției Sale, se adaugă și o nouă clădire pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în cadrul Campusului Universitar „Nicolae Ivan”, care oferă un spațiu generos și performant desfășurării învățământului teologic academic clujean la standarde moderne; iar în anul 2015 a fost inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi.

În prezent, se află în lucru numeroase proiecte sociale, printre care Centrul Misionar-Social „Sfântul Apostol Andrei”, care se construiește în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii, care va cuprinde și o grădiniță. De asemenea, un alt proiect important al Mitropolitului Clujului este deschiderea, în viitorul apropiat, a Centrului Social-Educativ „Grigore Pletosu” din Bistrița, unde va funcționa o școală ortodoxă, cu cantină socială.

Vezi biografia detaliată a Mitropolitului Andrei  

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close