În Sala Sinodală a Reşedinţei Patriarhale are loc timp de două zile, în perioada 12-13 iunie 2019, întâlnirea Comisiei pentru Statut şi regulamente a Sfântului Sinod, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. La întrunire este prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, membru al comisiei. 

În deschiderea evenimentului din ziua de miercuri, 12 iunie 2019, Patriarhul României a prezentat punctele importante aflate pe ordinea de zi.

„Această comisie are ca obiect de lucru în aceste două zile definitivarea regulamentului organismelor centrale ale Bisericii Ortodoxe Române şi regulamentului administrării bunurilor bisericeşti”.

 

„Primul a fost mai îndelung discutat, iar cel de-al doilea a fost discutat în sinoadele mitropolitane, dar nu în comisia specială pentru statut şi regulamente”, a spus Patriarhul.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat şi de ce este necesară actualizarea regulamentelor de funcționare.

Potrivit Preafericirii Sale, „este foarte important să avem legiuirile bisericeşti clare, precise şi bine argumentate scripturistic, canonic şi pe baza tradiţiei sinodale ortodoxe româneşti”.

Lucrările ședinței de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor încheia joi.

Sursa: Basilica.ro

Photo Credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close