Credincioşii au întâmpinat sărbătoarea Floriilor, participând, în Sâmbăta lui Lazăr, la pelerinaje şi procesiuni, precum şi la slujba Vecerniei, oficiată în locaşele de cult. Procesiunile de Florii reiterează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.

La procesiunea ce a avut loc în municipiul Bistrița au participat peste o mie de credincioşi. Procesiunea, organizată de Protopopiatul Bistriţa pentru al treilea an consecutiv, a început la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a binecuvântat ramurile de salcie care au fost oferite pelerinilor.

Cu această ocazie, Părintele Mitropolit le-a amintit celor prezenți importanța pelerinajului și simbolistica procesiunii de Florii care semnifică intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.

Am făcut această procesiune amintindu-ne că atunci, în anul 33, mulţimi imense l-au însoţit pe domnul Iisus Hristos, din Betania până în Ierusalim, şi strigau «Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!». Şi mai abitir decât toţi strigau copii nevinovaţi. Întrebarea care ne-o punem este de ce erau atât de entuziaşti şi Îl recunoşteau ca Împărat al Cerului şi al pământului. Pentru că Domnul Iisus Hristos în Betania îl înviase pe Lazăr din morţi.

Mulțimea a pornit apoi în procesiune, pe traseul strada „Alexandru Odobescu”, Bulevardul Republicii, Piaţa „Petru Rareş”, Piaţa Unirii – Protopopiatul Ortodox Bistriţa.

La Biserica de la „Corona” a avut loc slujba Vecerniei, oficiată de IPS Mitropolit Andrei, iar după slujbă, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre „Hristos, biruitor al morţii”.

Nici oamenii de pe vremea Mântuitorului, nici cei de atunci încoace, dar nici noi nu iubim moartea. Oamenii în general iubesc viața. Atunci când oamenii l-au văzut pe Iisus Hristos că a înfrânt moartea, că l-a înviat pe Lazăr, s-au entuziasmat și l-au urmat pe drumul din Bethania până în Ierusalim.

Dumnezeu nu a făcut moartea, El a făcut viața! Moartea vine din altă parte ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, capitolul 5, versetul 12: „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea”. Dar cine a sugerat păcatul? Deavolul – iată sursa morții. Ori acum la Florii îl vedem pe Domnul Iisus Hristos biruindul pe cel mai mare vrăjmaș al său. Iar biruința definitivă i-o va da în ziua Paștilor când vom cânta de nenumărate ori: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei se va reîntâlni cu credincioșii din Bistrița luni, în a doua zi de Paști.

Foto: Marius Chiuzan, BistrițaNews

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close