Membrii Adunării Eparhiale ai Arhiepiscopiei Clujului s-au întâlnit sâmbătă, 28 ianuarie 2017, în ședință de lucru, prezidată de Înaltpreasfințirul PărinteArhiepiscop și Mitropolit Andrei. Prima întrunire din acest an a început cu o rugăciune de mulțumire, oficiată în Capela Seminarului Teologic, în prezența celor doi ierarhi ai Clujului, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului și PS Episcop Vasile Someșanul. Ședința a continuat apoi în Aula „Nicolae Ivan” a Centrului Eparhial, unde au fost prezentate rapoartele pe anul 2016 ale tuturor sectoarelor din cadrul Arhiepiscopiei.

În deschiderea ședinței, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a susținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre responsabilitatea pe care o avem cu toții în societatea în care trăim, fiind mădulare ale Bisericii, explicând că trebuie să trăim în unitate și iubire:

Pe lângă consilierii eparhiali, parinții protopopi, conducătorii școlilor teologice, au luat parte la ședință și membrii Academiei Române din Cluj-Napoca, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Acad. Ioan Aurel Pop, fostul vice-premier Vasile Dâncu, prefecții celor două județe, reprezentanții armatei și autoritățile locale din Cluj și Bistrița. Au fost nenumărate luări de cuvânt, în special,  din partea membrilor laici ai Adunării Eparhiale. La final s-au prezentat proiectele pe anul 2017 și au fost supuse la vot.

Care au fost principalele realizări ale Arhiepiscopiei Clujului pe anul trecut, dar și care sunt planurile pe anul acesta, ne spune pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Eparhiei:

Înainte de ședința Adunării Eparhiale a avut loc în sala de ședințe a reședinței mitropolitane, și o primă întâlnire a Consiliului Eparhial, unde consilierii eparhiali au prezentat pe larg activitatea fiecărui sector pe anul trecut.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close