Cei trimişi de Domnul se numesc apostoli. Maria Magdalena, prima care L-a văzut după înviere, este un trimis a lui Hristos să binevestească. Icosul sărbătorii zice că Lumina lumii, Hristos, neadormită văzând căldura credinţei tale şi iubirea dragostei cea nedezlipită, înţeleaptă, întâi ţie S-a arătat înviat din mormânt, când de noapte aduceai miruri cu lacrimi Celui nepipăit[1].

Sfântul Evanghelist Luca, referindu-se la trecutul ei, ne spune că-L însoţeau pe Iisus şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni (Luca 8, 2).

În sinaxarul zilei citim că, după dumnezeiasca şi sfânta Înălţare, mergând la Efes la Sfântul Apostol Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, a răposat acolo cu cuviinţă[2]Maria Magdalena nu este singura în istoria Bisericii care ilustrează puterea extraordinară pe care o are pocăinţa în convertirea omului lăuntric, mai târziu rămânând paradigmatic şi cazul Mariei Egipteanca.

Analizând viaţa Bisericii vom vedea că apostolatul femeii este unul de mare valoare, şi în istorie şi în actualitate. Meditând la rolul femeii creştine în anii stăpânirii comuniste, Paul Evdokimov a scris o carte intitulată: Femeia şi mântuirea lumii[3]. Atunci când, în mod oficial, nu se putea face o catehizare sistematică, femeia ca mamă şi soţie a sădit în sufletele copiilor şi soţilor credinţa creştină.

În istoria neamului nostru sunt celebre mamele voievozilor Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Mihai Viteazul. Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna îşi datorează ataşamentul faţă de Ortodoxie tot mamei, iar Nicolae Titulescu avea pentru mama sa un adevărat cult.

Biserica creştină a adus întotdeauna o mare cinstire femeii. Mântuitorul Iisus Hristos le-a tratat pe femei cu aceeaşi iubire şi consideraţie ca pe bărbaţi. Maica Domnului, reprezentantă a genului feminin, este mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii.

Atunci când femeia acceptă să devină colaboratoare cu Dumnezeu şi să dea viaţă, un nimb i se aşează pe frunte, iar evlavia faţă de taina ce se lucrează în ea creşte. Pentru această slujbă, Maica Domnului a fost numită biserică sfinţită şi rai cuvântător, iar Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului, exclamă: Bucură-te catedrală în care Fiul lui Dumnezeu se hirotoneşte preot.

Lucrarea lui Dumnezeu se revelează prin femeie nu numai datorită faptului că biologic colaborează cu El, ci şi pentru că, plină fiind de har, are mişcări spontane spre lumea nevăzută, spre tainic, spre Dumnezeu. Un pictor inspirat, imortalizând într-o frescă momentul în care este creată femeia, îl reprezintă pe Adam dormind la rădăcina unui pom[4]. Ziditorul a toate plăsmuieşte din coasta lui ceea ce lipsea Edenului ca să fie desăvârşit, o plăsmuieşte pe Eva, fiinţa necesară pentru ca singurătatea lui Adam să nu paralizeze lumea spiritului. Eva împlinită iese din neant la viaţă şi se ridică spre Dumnezeu. Mâinile îi sunt împreunate în rugăciune şi dăruire. Ea este fiinţa care dăruieşte şi se dăruieşte, femeia care se roagă. În aceasta stă toată măreţia femeii.

În aceasta stă şi măreţia Mironosiţei Maria Magdalena, pe care Biserica o consideră întocmai cu ApostoliiZiua sa de prăznuire este 22 iulie. În spaţiul românesc există puţine biserici sau mănăstiri cu acest hram. Este însă foarte cunoscută Mănăstirea Sfintei Maria Magdalena de pe Muntele Măslinilor, de la Jerusalim.

Dar, anul trecut, în data de 22 iulie, s-a pus piatra de temelie pentru o mănăstire cu acest hram la Oarţa de Sus, în judeţul Maramureş. De fapt, pe acel plai frumos unde s-a înfiripat mănăstirea, se întâlnesc trei judeţe: Maramureşul, Satu Mare şi Sălajul.

Zona este frumoasă, dar satele îmbătrânite. Nădăjduim ca Mănăstirea Sfânta Maria Magdalena să creeze o emulaţie duhovnicească în arealul respectiv şi să le aducă credincioşilor din împrejurimi îmbărbătare şi mângâiere. Deocamdată, cei cinci vieţuitori râvnitori ne fac să fim optimişti. Pe 22 iulie 2013 vom sărbători din nou hramul noii mănăstiri.


[1] Mineiul pe Iulie, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 279.

[2] Ibidem.

[3] Paul Evdokimov, Femeia şi mântuirea lumii, Cristiana, Bucureşti, 1995.

[4] Ioan Suciu, Mama, Oradea, 1945, p. 12.

 
Share This