Ziua Domnului trebuie cinstită!

Cea de-a șaptea zi este ziua odihnei lui Dumnezeu în care nu avem voie să facem nici un lucru.

Îndemnul vine din partea Înaltpresfințitului Andrei și a fost adresat astăzi credincioșilor din Parohia Jucu Gară, unde ierarhul a oficiat resfințirea bisericii și Sfânta Liturghie: „Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre post-moderne este că, datorită secularizării, nu mai este respectată deloc porunca a IV-a, adică ziua odihnei. Pe noi pe toți Domnul Iisus Hristos ne-a scos din robia celui rău duminica, pentru că în ziua de duminică a Înviat din morți, a biruit iadul și moartea și nouă tuturor ne-a dăruit viață veșnică”.

Prima aplicație mobilă de rugăciuni audio, realizată de parohul din Jucu Gară

Locașul de cult aflat sub ocrotirea Sfintelor femei mironosițe a fost renovat în ultimii 3 ani. Pentru efortul depus în reabilitarea bisericii dar și în misiunea de popovăduire, părintele paroh Ioan Tănase Chiș a fost ridicat la rangul de iconom. El a fost cel care, în 2014, a lansat prima carte de rugăciuni audio din Patriarhia Română care se găsește acum sub forma unei aplicații mobile. Aplicația are astăzi peste 7.000 de utilizatori din întreaga lume.

Tot pentru implicare, Mitropolitul Clujului a dăruit diplime de aleasă cinstire mai multor persoane care au contribuit la refacerea bisericii parohiei Jucu Gară.

 

Din aceeași categorie

Share This