În decursul zilei de joi, 15 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a vizitat pe copiii prezenți în tabăra de vară de la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi. Tabăra este organizată în perioada 12-17 iulie, de către Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români – filiala Dej (LTCOR Dej) și Protopopiatul Ortodox Dej, fiind destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa le-a adresat acestora un cuvânt duhovnicesc, așezând în inima lor importanța unei vieți trăite în curăție, precum și necesitatea mărturisirii adevărului, comportamente pe care orice tânăr trebuie să le deprindă încă din primii ani ai vieții.

La finalul cuvântului său, Părintele Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe tineri și voluntari, oferind-le câte un dar cu prilejul acestui moment.

De asemenea, cei peste 50 de participanți au pregătit un moment artistic realizat prin coordonarea voluntarilor și sprijinul preoților implicați.

În cadrul taberei, tinerii au dobândit diverse abilități în urma atelierelor pregătite de către organizatori, au participat la activitățile recreativ-educative, au avut oportunitatea de a socializa și de a se bucura de clipele de neuitat pe care le-au petrecut împreună. Dintre acestea, conform celor afirmate de organizatori, amintim: litografie, brățări, experimente, pictură pe sticlă, confecții lemn, pictură pe figurine de gips, figurine din clay, origami, teatru, pictură pe tricouri, chitară, confecționarea căsuțelor pentru păsărele, sport, bricolaj, precum și alte activități.

În vara aceasta, LTCOR Dej și Protopopiatul Dej organizează două tabere de vară la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi: în perioada 12-17 iulie, aflată în curs de desfășurare (destinată copiilor între 8 și 11 ani), respectiv 16-21 august (destinată tinerilor între 12 și 16 ani).

„Scopul taberelor este acela de a-i aduce pe tineri mai aproape de Dumnezeu, precum și de a le oferi acestora oportunitatea aprofundării învățăturilor creștine”, a afirmat părintele Vlad Cristian Todoran, responsabilul cu activitățile de tineret din Protopopiatul Dej.

Mai multe fotografii AICI

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close