„Veniţi de luaţi lumină”, a fost îndemnul pe care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a adresat celor peste 5000 de clujeni prezenți sâmbătă noaptea la Catedrala Mitropolitană din centrul municipiului Cluj-Napoca. Printre cei care au răspuns chemării mitropolitului au fost și membrii Casei Regale, în speță principesa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu principele consort Radu.

Cu puțin timp înainte de miezul nopții, arhiereul a oferit celor prezenți la slujbă, Lumina Sfântă, adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Slujba de Înviere a fost oficiată pe o scenă special amenajată în fața catedralei, iar miile de clujeni au umplut piața Avram Iancu, fiecare având în mână lumânări aprinse. Împreună, clerici și credincioși, au cântat într-un glas troparul sărbătorii: Invierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim. După citirea Evangheliei,  Mitropolitul Clujului a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, în care a vorbit despre importanța icoanei ca fereastră către lumea învierii, în această epocă obsedată de imagine:

Întregul sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Mitropolitul Clujului urmat de credincioși, au înconjurat Catedrala Mitropolitană, cantând: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.

La finalul slujbei de Înviere, cei prezenţi au stat la rând pentru a lua paşti special pregătite în recipiente, care s-au distribuit la Muzeul Mitropoliei, aflat la subsolul catedralei.

Credincioșii clujeni prezenți la Înviere s-au întors apoi la casele lor, purtând în candele Sfânta Lumină și în suflete bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close