Credincioșii din localitatea bistrițeană Blăjenii de Jos, Protopopiatul Bistrița, au primit duminică, 18 martie 2018, binecuvântare arhierească. La 25 de ani de la ultima vizită a unui arhiereu în parohie, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi, în biserica ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil.

Înaltpreasfințitul Părinte  Andrei a ținut un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe credincioşi să se roage şi să postească asemenea Sfântului Ioan Scărarul:

Necazurile se rezolvă cu rugăciune, cu credinţă şi cu post. Şi demonstraţia concretă a acestui adevăr o face Sfânta Evanghelie de astăzi. Întâi de toate, postul potoleşte patimile cele urâte, apoi întăreşte voinţa noastră slabă, apoi postul este o expresie a pocăinţei noastre, postul este o jertfă bineprimită de Dumnezeu”. Ierarhul a vorbit despre Sfântul Ioan Scărarul, care „a avut multă credinţă, a fost mare rugător şi mare postitor. Învăţăm, şi noi, să ne întărim credinţa, să ne rugăm şi să postim”.

În cadrul slujbei, a cântat pricesne interpreta de muzică populară Domnica Dologa, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup de seminariști de la Seminarul Ortodox din Baia Mare.

Parohul Anchidim Fetinca a fost hirotesit iconom stavrofor, iar primarul comunei Șin­tereag, Ioan Bob, comună de care aparţine localitatea Blăjenii de Jos, a primit distincția „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. De asemenea, IPS Mitropolit Andrei a acordat membrilor Consiliului Parohial și altor cre­dincioși, Diplome de aleasă cinstire. La slujbă au luat parte foarte mulţi credincioşi, alături de autorităţi centrale şi locale. La finalul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a făcut o sfeștanie la casa parohială, recent renovată.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close