Sâmbătă, 1 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit crucile care vor fi așezate pe Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din zona clujeană Valea Gârbăului, comuna Florești.

De la ora 12:00, pe altarul de vară din proximitatea bisericii parohiale, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a apei și a binecuvântat cele nouă cruci de piatră care vor fi așezate pe turlele bisericii, precum și pe altarul de vară și pe clopotniță.

Este vorba despre șapte cruci de piatră care vor fi așezate pe biserică și încă două pentru clădirile adiacente. Acestea au fost realizate în stil bizantin, în concordanță cu arhitectura bisericii, după cum a mărturisit preotul paroh Ovidiu-Ciprian Marțiș.

Din soborul slujitor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, preotul paroh Ovidiu-Ciprian Marțiș, preotul Dumitru-Marcel Andreica și diaconul Dacian Andreica din Parohia „Sfântul Dumitru” din Florești.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre Sfânta Cruce și semnificațiile ei. De asemenea, ierarhul i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și le-a oferit cărți duhovnicești și iconițe.

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din comuna Florești, județul Cluj, a fost înființată în anul 2011, pentru a deservi nevoile spirituale ale credincioșilor de pe Valea Gârbăului. Zona a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică sporită.

În anul 2012 a fost începută ridicarea lăcașului de cult, în stil bizantin, cu o turlă principală și 4 secundare. În prezent, la biserică se execută finisajele interioare și exterioare, iar slujbele se oficiază la demisolul bisericii.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Ovidiu-Ciprian Marțiș, avându-l alături pe preotul Dinu Augustin Criste.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Nicu Cherciu

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close