Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfințit joi, 17 octombrie 2019, capela școlară cu hramul „Sfântul Benedict de Nursia”, ocrotitorul celor studioși, din incinta Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin.

Capela școlară a fost înfiinţată la inițiativa părintelui Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, fiind pictată și utilată cu toate cele necesare cultului divin public. Aici se desfăşoară activități catehetice și duhovnicești, susţinute de preoții din Huedin, alături de alte acțiuni organizate de profesorii de religie.

La slujba de sfinţire au mai participat preoţi, diaconi, cadre didactice, autorităţi judeţene şi locale, numeroşi invitaţi. Elevii liceului au susţinut, cu acest prilej, un program artistic. Directorul Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, Horea Dorin Matiș, a fost distins, cu această ocazie, cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar Consiliul de administrație al școlii a primit o diplomă de aleasă cinstire, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, pentru activitatea didactică și pentru colaborarea cu Protopopiatul Huedin, informează Radio Renașterea.

Apoi, în sala de sport a Liceului „Octavian Goga”, în cadrul manifestării dedicate Centenarului în­vățământului românesc la Huedin, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei și protopopul de Huedin, preotul Dan Lupuţan, au primit din partea școlii diplome de onoare pentru susținerea procesului de învățământ și pentru programele catehetice permanente desfășurate cu elevii, la programul „after- school”. Cu acest prilej, s-a lansat și cartea „Învățământul românesc din Huedin la 100 de ani”, coordonată de prof. Cristian Claudiu Filip.

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close