Pentru comunitatea parohială ortodoxă din Gârbău, Protopopiatul Huedin, ziua de 31 ianuarie a fost prilej de mare sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit, în biserica Parohiei Gârbău, slujba de sfințire a apei, apoi a binecuvântat cele două noi clopote, turnate de curând la o turnătorie din țara noastră. Clopotele vechi au necesitat înlocuirea, întrucât erau fisurate. Din soborul slujitor au făcut parte: consilierul de misiune și protocol, părintele Claudiu  Grama, protopopul de Huedin, părintele Dan Lupuțan, parohul din Gârbău, părintele Ioan Bodea și alți preoți invitați. La finalul slujbelor, Părintele Mitropolit Andrei le-a vorbit credincioșilor prezenți în număr mare, despre semnificația liturgică a clopotelor în cultul ortodox. Pentru bogata activitate pastorală, misionară și edilitară, precum și pentru lupta de apărare a patrimoniului bisericii strămoșești, părintele paroh Ioan Bodea, a primit Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni, iar domnul Adrian Stan, care a donat unul dintre cele două clopote, a primit Diplomă de aleasă cinstire. Celălalt clopot a fost achiziționat de comunitatea parohială din Gârbău.

A urmat slujba de sfințire a unei troițe, amplasată în centrul satului. Apoi, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat casa unor credincioși ai Parohiei Ortodoxe Gârbău.

Biserica parohială din Gârbău, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a fost construită între anii 1991-2004, în timpul păstoririi actualului paroh, părintele Ioan Bodea. A fost sfințită în anul 2004 de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Are formă de cruce bizantină, cu o cupolă care se înalță la 30 de metri. Pictura a fost realizată în tehnica frescă, de pictorul bisericesc Paul Bătăiosu.  În Parohia Ortodoxă Gârbău mai există o biserică din lemn, monument istoric, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, construită între anii 1845-1848.

Pr. Dan Mihai Muntean

Sfintirea noilor clopote ale bisericii parohiale din Garbau, Protopopiatul Ortodox Huedin, savarsita de IPS PARINTE MITROPOLIT ANDREI. Sfintire de troita.

Publicată de Protopopiatul Ortodox Huedin pe Joi, 31 ianuarie 2019

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close