Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi-a sărbătorit, de Praznicul Bunei Vestiri, hramul. Pentru credincioşii din eparhie, această mare sărbătoare creştină are o însemnătate deosebită. În această zi au fost întronizaţi cei doi mitropoliţi ai Clujului: vrednicul de pomenire Bartolomeu şi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, actualul Întâistătător al Mitropoliei.

Astfel, pentru a marca împlinirea a 12 ani de existență ai Mitropoliei Clujului, duminică, 25 martie 2018, începând cu ora 10:00, un sobor de șase ierarhi, format din: Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfințitul Timotei, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Justin, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Petroniu și Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Timotei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

IPS Ioan: „Iubite tinere și mame, luați exemplul Maicii Domnului!”

La slujbă au luat parte mii de credincioşi, personalităţi din lumea culturală şi academică, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare din întreaga Mitropolie.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Ioan, care, pornind de la Sărbătoarea Bunei Vestiri, le-a îndemnat pe tinere și pe mame să aducă pe lume copii, oameni demni pentru Biserică și Societate.

Sărbătoarea din acest an a Mitropoliei Clujului a marcat în mod simbolic și împlinirea a 530 de ani de la prima mențiune documentară a Mitropoliei de la Feleac, prima instituţie de nivel mitropolitan din spaţiul intracarpatic, pentru zona centrală şi de nord a Transilvaniei, care a durat mai bine de o jumătate de secol. Astfel că, la finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a prezentat un scurt istoric al Mitropoliei și le-a mulțumit tuturor pentru prezența la hram.

Autor: Grigore Sâmboan, Radio Renașterea

Foto: MARIUS ROMILĂ / DARIUS ECHIM / DUMITRU CUCURĂ

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close