În ziua Praznicului Împărătesc al Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, mii de clujeni și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde au participat la Sfânta Liturghie arhierească, urmată de Sfințirea cea Mare a apei.

Astfel, de la ora 10:00, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care preoți de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre semnificația cuvântului Bobotează și despre faptul că la Bobotează se descoperă Sfânta Treime.

„La Bobotează se petrec multe lucruri, este o regenerare cosmică, la Bobotează Domnul Hristos reînnoiește toată făptura, Îl naște din nou pe om.” a spus Mitropolitul Andrei.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Sfințirea cea Mare a apei, în fața Catedralei Mitropolitane

În continuare, pe amplasamentul special amenajat în Piața Avram Iancu, din fața Catedralei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat slujba Sfințirii celei Mari a apei, conform rânduielii. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat mulțimea și a rostit un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe credincioși să aibă mai multă grijă de mediul înconjurător.

Mitropolitul Clujului, îndemn de Bobotează la o educaţie ecologică mai serioasă

„E mare sărbătoarea de astăzi. Mare a fost sărbătoarea Crăciunului, dar şi mai mare este sărbătoarea de Bobotează, pentru că atunci L-am văzut pe Domnul Iisus Hristos mititel, iar acum Îl vedem Bărbat Desăvârşit, intrând în Iordan şi botezându-Se de către Ioan. Domnul Hristos, botezându-Se în Iordan, provoacă o regenerare a Cosmosului, iar urmarea firească este că, noi, cei de astăzi, ar trebui să facem o educaţie ecologică mai serioasă, să avem grijă de această lume frumoasă pe care a creat-o Dumnezeu şi a regenerat-o Iisus Hristos la Bobotează. Deci, să facem o educaţie ecologică, să avem grijă de toate pentru că ele ne-au fost date de Dumnezeu ca să ne bucurăm de ele.”, a îndemnat Înaltpreasfințitul Andrei.

 

Sărbătoarea Bobotezei are în fiecare an o solemnitate aparte la Cluj-Napoca. Piața Avram Iancu din fața Catedralei a fost pregătită încă de ieri pentru Praznicul Botezului Domnului, când au fost aduse cele 20.000 de sticle cu Agheazmă, care au fost împărțite astăzi, de slujitorii Catedralei, credincioșilor prezenți. Despre efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei, puteți afla mai multe AICI

La slujba au participat mii de credincioși, precum și autorităţi locale, județene, militare și oameni de cultură. De asemenea, a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.

 

Botezul Domnului este praznicul denumit în popor și „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care explică Arătarea Domnului, deoarece în această zi Mântuitorul Iisus Hristos S-a făcut cunoscut lumii. De asemenea, aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

În ziua Praznicului Împărătesc al Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, mii de clujeni și-au îndreptat pașii spre…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 6 ianuarie 2020

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close