În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 18 mai 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ghirișu Român, județul Cluj, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, edificată în urmă cu un secol, între anii 1921 și 1924. Restaurat și înfrumusețat în ultimii trei ani, atât la interior, cât și la exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de sfinți mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, starețul Mănăstirii Legii – protosinghelul Nectarie Turi, preotul paroh Dan-Ovidiu Tiniș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, pornind de la pilda femeii samarinence, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Femeie preocupată de viața duhovnicească”, în care a evidențiat rolul esențial al rugăciunii în viața fiecărui credincios, subliniind forța mărturisitoare a credinței lucrătoare prin iubire. Ierarhul a pus un accent deosebit pe vocația misionară a femeii creștine. Totodată, a îndemnat la rugăciune neîncetată, pornind de la Rugăciunea lui Iisus – „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” – arătând că aceasta poate fi rostită în orice loc și în orice împrejurare, ca mijloc de întărire duhovnicească și apropiere de Dumnezeu.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, interpreții de muzică populară Diana Fechete și Ionuț Lupuț au interpretat pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Dan-Ovidiu Tiniș a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la reabilitarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, Înaltpreasfinția Sa a primit o copie a icoanei Maicii Domnului din biserica parohială.

Protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, a afirmat că este o zi istorică pentru Parohia Ghirișu Român, apreciind hărnicia și preocupările spirituale ale localnicilor.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Mitropolitul Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Dan-Ovidiu Tiniș. Ctitorul principal Ioan Mureșan a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropolei Clujului. Primarul comunei Mociu, Vasile Focșa, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni, viceprimarul Claudiu Daniel Ghirișan a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, doamna Marinela Pop a fost distinsă cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar Costel Rus și Adrian Sabău au primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, Consiliul și Comitetul parohial, doamna preoteasă Bianca Ionela Tiniș, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

La slujbă au participat oficialități locale și județene, precum și numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

 

După oficierea Sfintei Liturghii, în cimitirul de lângă biserica parohială, ierarhul s-a recules la mormântul verișoarei primare Anuța Vesa.

Scurt istoric

Localitatea Ghirișu Român, din comuna Mociu, județul Cluj, este atestată documentar din anul 1377.

Biserica parohială, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost construită între anii 1921–1924, în principal cu cheltuiala credinciosului Iosif Rusu şi a soţiei Ileana, dar şi a credincioşilor din sat, în frunte cu epitropii de atunci, Vasile Ţiţu şi Simion Suciu, oblăduiţi de părintele paroh Vasile Rusu.

De-a lungul anilor, au fost realizate importante lucrări de reparație. În anul 1972, părintele Aron Moldovan și parohienii săi au reușit să acopere biserica cu tablă, iar în anul următor aceasta a fost pictată în tehnica frescă. La data de 13 septembrie 1974, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu a târnosit lăcașul de cult.

Între anii 2022–2025, au avut loc ample lucrări de renovare și restaurare, atât la interior, cât și la exterior. Astfel, a fost înlocuit iconostasul cu unul din lemn de stejar, îmbrăcat în foiță de aur, sculptat de meșterul Coșofreț Ciprian din Vânători, județul Neamț; pictura a fost restaurată de pictorul Gheorghe Ecovescu; s-au schimbat policandrele; Sfânta Masă a fost înnoită, iar pardoseala a fost înlocuită cu una din travertin. Exteriorul bisericii a fost restaurat și renovat, curtea a fost pavată, iar întregul ansamblu a fost înfrumusețat. Lucrările s-au desfășurat sub coordonarea părintelui paroh Dan-Ovidiu Tiniș, cu sprijinul comunității parohiale și al fiilor satului. Suport material şi uman a venit şi din partea Primăriei Comunei Mociu, precum şi a Secretariatului de Stat pentru Culte. În urma acestor ample lucrări, la data de 18 mai 2025, în Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Din iulie 2021 până în prezent, Parohia Ghirișu Român și filiile Vaida-Cămăraş şi Chesău sunt păstorite de preotul paroh Dan-Ovidiu Tiniș.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close