Vineri, 14 august 2020, pe altarul de vară de la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul manifestărilor religioase dedicate hramului așezământului monahal.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, precum și alți clerici invitați.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul de Muzică Bizantină „Savaot” din Bistrița.

„Ne-am adunat la Mănăstirea Nicula ca să o cinstim în felul nostru pe Maica Vieții. Nu sunt puține cântările în care am numit-o așa. Este Maica prin care a venit Viața în lume”, le-a spus Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, pelerinilor prezenți la hram.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a vorbit despre importanța familiei și a educației creștine pe care părinții trebuie să o dea copiilor, pornind de la exemplul Maicii Domnului.

„Doar Dumnezeu și mama dau naștere, de aceea cred că nimeni în această lume nu este atât de aproape de Dumnezeu ca mama bună. Ciclul misiunii lui Hristos a început tot la rugămintea Fecioarei Maria. Ea este Mama mamelor, chipul cel mai desăvârșit, dând naștere Vieții”.

De aceea, e foarte important, spune ierarhul, ca pruncul ce se naște într-o familie să fie bine primit. „Nu de puține ori ne este dat să auzim exprimări ca: „A venit la momentul nepregătit, nu am fost pregătiți pentru el/ea”. Prin mâna noastră Dumnezeu dă viață, omul o oprește. De aici suferința noastră ca familie și ca neam”, a arătat Preasfinția Sa.

În cuvântul rostit, la finalul Sfintei Liturghii, a arătat că, de multe ori, copiii nu-și găsesc rostul în viață din cauza părinților posesivi. „E foarte important să ne dăruim copiii lui Dumnezeu! Ei, împreună cu Dumnezeu, să fie cei care își descoperă lucrarea și chemarea.”

Presfințitul Benedict Bistrițeanul a vorbit și despre rolul important pe care părinții îl au în educația copiilor lor. „E mare nevoie să purtăm de grijă de copiii noștri. Tata să fie tată în familie, mama să fie mamă și să nu se amestece rolurile! Fiecare își are rolul lui specific și în felul acesta copiii au parte de o educație sănătoasă”, a precizat ierarhul.

„Maica Domnului l-a iubit cel mai mult pe Hristos și de aceea este cinstită ca Maică a Vieții. Ea nu l-a părăsit niciodată pe Hristos nici la Cruce, unde a petrecut cu el până la sfârșit”. Preasfințitul Părinte Benedict le-a spus pelerinilor că sunt binecuvântați de Dumnezeu că au această șansă de a fi alături de Maica Domnului la Mănăstirea Nicula. „Pe ea o rugăm să vă îmbrățișeze, să vă mângâie și să vă împlinească rugăciunile, potrivit cu nevoile și suferințele voastre”, a spus ierarhul, în finalul cuvântului său.

 

Slujba a fost oficiată în prezența a mii de pelerini, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, se desfășoară an de an cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a participa la toate slujbele oficiate pe altarul de vară, amplasat lângă biserica veche de zid.

Vezi programul slujbelor religioase aici

Mai multe fotografii AICI 

Vineri, 14 august 2020, pe altarul de vară de la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 14 august 2020

Sursa: Grigore Sâmboan / Radio Renașterea

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close