Luni, 22 octombrie 2018, de la ora 10:00, a avut loc Conferinţa preoţească de toamnă, pentru clericii din Protopopiatul Huedin, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Conferinţa a fost precedată de sfinţirea noii cruci, de la mormântul celor doi martiri ai neamului românesc: protopopul Aurel Munteanu, care a participat şi a votat Marea Unire de la Alba Iulia, şi plutonierul Gheorghe Nicula, amândoi ucişi de trupele horthyste, în 10 septembrie 1940.

În încheierea slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură, prin care i-a îndemnat pe cei prezenţi să urmeze viaţa şi credinţa celor doi martiri.

Totodată, părintele protopop Dan Lupuţan a adus mulţumiri Părintelui Mitropolit, apoi tuturor celor prezenţi, precum şi parohiilor care s-au implicat financiar în realizarea acestui proiect pentru Centenar.

Pentru implicarea deosebită în acest proiect, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a oferit domnilor Cristian Claudiu Filip şi Ioan Paşcalău, Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

Au participat la acest eveniment, pe lângă preoţii din protopopiat, oficialităţile şi autorităţile locale, precum şi elevi de la şcolile din Huedin.

Reamenajarea mormântului celor doi martiri ai neamului românesc este unul dintre cele trei proiecte propuse de Protopopiatul Ortodox Huedin, pentru Jubileul Marii Uniri.

Al doilea proiect care se va materializa luna viitoare, va fi amplasarea pe faţada Catedralei Moţilor, a unei plăci omagiale, cu numele celor 10 delegaţi din zona Huedinului, care au votat la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureșului cu România, indiferent de confesiunea lor.

Cel de-al treilea proiect propus este refacerea traseului trenului Unirii, chiar de 1 decembrie 2018, cand 300 de locuitori ai Protopopiatului Huedin, vor merge la Alba Iulia, pentru a participa la ceremoniile de acolo.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu și a unor oameni de bună credinţă, primul proiect propus s-a finalizat şi a fost încununat prin slujba de sfinţire săvârşită. Mormântul celor doi martiri ai neamului românesc a fost reamenajat, iar crucea care străjuişte trupurile martirilor a fost înlocuită cu una nouă, de travertin.

 

Însă, înainte de toate acestea, osemintele celor doi au fost deshumate, spălate în vin şi untdelemn, aşezate în două sicrie noi şi reaşezate în pământul strămoşesc.

 

Am ales crucea de travertin inspirându-mă de la frumuseţea crucilor din cimitirul Mănăstirii Nicula, dar şi pentru faptul că travertinul este o rocă sedimentară vie. Specialiştii spun că în contact cu pielea umană, travertinul degajă căldură. Apoi, această rocă s-a format în jurul unor izvoare termale, de-a lungul unor mii de ani.”, conform celor spuse de părintele protopop Dan Lupuţan.

A urmat conferinţa propriu-zisă, în interiorul Catedralei Moţilor, prezidată de Părintele Mitropolit Andrei.

Părintele lect. univ. dr. Răzvan Perşa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut conferinţa cu tema „Strategii misionare post – referendum”. La final, preoţii prezenţi au luat cuvântul pe tema conferinţei.

Pr. Muntean Dan Mihai

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close