În Duminica întâi după Rusalii, numită și Duminica Tututor Sfinților, 23 iunie 2019, așezământul monahal de la Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud, și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind faptul că „Biserica naște și crește Sfinți, toți cei botezați în numele Sfintei Treimi sunt candidați la sfințenie”. De asemenea i-a îndemnat pe credincioși să aibă râvna de a-L urma pe Mântuitorul Hristos și de a se sfinți.

 

Totodată, Părintele Mitropolit Andrei a adresat pelerinilor îndemnul, în ciuda accesului dificil în zonă, de a vizita mănăstirea și în alte duminici și sărbători.

Așezământul monahal din localitatea Telcișor-Buscatu, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, a fost înființat în anul 1995, ca schit al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Între anii 1995-1997 s-a construit o biserică din lemn în stil maramureşean, care a fost sfințită în anul 1997 de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

În anul 2008 a încetat să mai funcționeze deoarece a rămas fără monahi.

Schitul a fost reînființat în 2011, iar din 2012 a primit statut de mănăstire. Starețul așezamantului este protosinghelul Porfirie Țanc.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close