Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat azi 30 octombrie 2018, în mijlocul preoților din Protopopiatul Ortodox Român Dej, cu ocazia Conferinței de Toamnă.

Ziua aceasta de bucurie a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în Biserica cu Hramul „Sf. Mihail și Gavriil” din Dej.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletului adormitului întru Domnul, Teofil Herineanu, protopop al Dejului (1978-2015), precum și pentru odihna sufletelor celor ce au trecut la cele veșnice în urma tragediei de la Clubul Colectiv din București, acum când se împlinesc 3 ani de la această grea încercare.

De la ora 10:00, în prezența ÎPS Părinte Andrei, a fost săvârșită slujba Te Deum-ului, la care a participat și domnul Costan Morar, primarul Municipiului Dej.

De la ora 10:30, ÎPS Părinte Andrei a binecuvântat o placă comemorativă ce poartă numele vrednicului de pomenire Protopop Teofil Herineanu. Părintele protopop Ioan Buftea, împreună cu preoții din Protopopiatul Dej, în semn de recunoștință pentru cel care a fost Protopop Teofil Herineanu, trecut la cele veșnice în data de 4 februarie 2015, au hotărât ca Sala de Ședințe a Protopopiatului Dej să poarte numele ,,SALA PROTOPOP TEOFIL HERINEANU”. 

De la ora 11:00, Părintelui Mitropolit Andrei a prezidat lucrarile conferinței cu tema „Strategia misionară a Bisericii după Referendum”, susținută de Pr. Lect. Univ. Dr. Răzvan Perșa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

ÎPS Andrei a subliniat unitatea spirituală realizată de  biserică, înaintea unirii de la 1 decembrie 1918 când a fost apogeul unirii. A rememorat apoi în câteva cuvinte întâmplările petrecute în Sala Unirii de la Alba Iulia, când a fost semnată Unirea Ardealului cu Țara, cunoscută și ca Marea Unire de la 1918.

Părintele Mitropolit a fost însoțit de către părintele arhimandrit Benedict Vesa, părintele profesor Ștefan Iloaie, părintele profesor Răzvan Perșa și părintele consilier arhidiacon Claudiu Grama.

La final, toți cei prezenți au interpretat un cântec patriotic, fiind dirijați de către maestrul Ioan Dordoi, renumit intrepret de muzică populară din Municipiul Dej.

Costinel Șoaită

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close