Joi, 5 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Rebra-Parva, din Țara Năsăudului, prilej cu care a sfințit paraclisul așezământului monahal, ocrotit de Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, pomenit în Biserica Ortodoxă la data de 2 decembrie.

După slujba de sfințire a paraclisului, de la ora 10:00, în biserica mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, starețul mănăstirii, protosinghelul Chiril Zăgrean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că „prin rugăciunile Părinților nevoitori, nădăjduim ca Dumnezeu să salveze lumea”.

 

Pentru activitatea pastoral-duhovnicească și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat starețului mănăstirii, protos. Chiril Zăgrean, Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Un an mai târziu a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în anul 2009.

 

Paraclisul „Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul” a fost construit între anii 2017-2019, în interiorul clădirii cu utilități multiple și funcționale din cadrul mănăstirii. Pe parcursul anului 2019 a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros. Clădirea mai adăpostește muzeul mănăstirii, unde sunt expuse icoane și cărți vechi din patrimoniul așezământului.

În prezent, în Mănăstirea de la Rebra-Parva viețuiesc 10 monahi, în frunte cu starețul Chiril Zăgrean.

Mai multe fotografii AICI 

Joi, 5 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 5 decembrie 2019

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close