Înaltpreasfințitul Părinte Innocentios Byakatonda, Mitropolit de Rwanda și Burundi, din Patriarhia Alexandriei și a Întregii Africi, și-a încheiat pelerinajul în Arhiepiscopia Clujului, vizitând luni, 19 august 2019, sediul Radio Renașterea al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu această ocazie, ierarhul african a acordat postului de radio un interviu, în care a vorbit despre misiunea pe care o desfășoară în această parte a lumii.

„Sub aspect liturgic, pentru noi, nu este atât de ușor cum este pentru dumneavoastră. Aici sunteți un popor unitar, cu o singură limbă, acolo, fiecare popor, fiecare trib, își are propria limbă, propriul dialect, chiar și cântările și dansurile sunt specifice fiecărui trib. Noi, ca africani, simțim muzica. Fie că este muzica bizantină sau corală, de inspirație slavonă, atunci când aud această muzică, credincioșii africani simt că trebuie să se miște în ritmul ei, să bată, poate, și toba, iar preoții s-au adaptat acestui specific al nostru”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Innocentios, în interviul realizat de Cătălin Bărăian.

Totodată, a afirmat că a rămas impresionat de smerenia și răbdarea pelerinilor care au participat la hramul Mănăstirii Nicula.

„Plec foarte încărcat duhovnicește și impresionat de smerenia și răbdarea pelerinilor care au mers atâția kilometri pe jos spre mănăstire, care au rămas în noaptea aceea afară, în ploaie. Unii au cântat toată noaptea și plec cu această smerenie a lor în suflet, cu răbdarea și cu dragostea lor. Mi-aș dori să am posibilitatea să aduc credincioși din eparhia pe care o păstoresc să trăiască alături de dumneavoastră și să vadă această duhovnicie autentică”.

(audio) Interviul realizat de Cătălin Bărăian cu Înaltpreasfințitul Părinte Innocentios, Mitropolit de Rwanda și Burundi

 

Vă reamintim că în perioada 13-19 august 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Inncocentios Byakatonda, Mitropolit de Rwanda și Burundi, a efectuat o vizită frățească în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, fiind însoțit de jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, misionar ortodox român în est-centrul Africii. La invitația Părintelui Mitropolit Andrei, ierarhul african a participat la pelerinajul și la slujbele dedicate hramului Mănăstirii Nicula. De asemenea, a slujit Sfânta Liturghie alături de ierarhul clujean, la mai multe biserici din cuprinsul eparhiei.

Citește și Mitropolitul african Innocentios vizitează Arhiepiscopia Clujului

Sursa: Grigore Sâmboan, Radio Renașterea

Foto: Silviu Andrei Vlădăreanu

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close