Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a primit vineri, 5 iulie 2019, titlul de cetăţean de onoare al judeţului Maramureş.

Distincţia i-a fost acordată la Baia Mare de Gabriel Zetea, preşedinele Consiliului Judeţean Maramureş, în cadrul Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Mitropolia Clujului.

„Vă respectăm foarte mult munca pe care o depuneți și știm că acolo unde pășiți dumneavoastră, pășește și Maramureșul, fapt pentru care vă mulțumim încă o dată și vă felicităm pentru întreaga activitate”, a afirmat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Pe lângă titlul de cetăţean de onoare, ierarhul a primit o plachetă „pentru modul jertfelnic în care se implică în construirea, întreținerea și promovarea școlilor teologice universitare, dar mai ales pentru modul în care s-a remarcat (…) prin activitățile social-filantropice, prin înființarea celor mai multe instituții sociale în Arhiepiscopia Alba Iulia, cât și în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și a Clujului”.

Scurtă biografie

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a născut în data de 24 ianuarie 1949, în Oarța de Sus, județul Maramureș.

În august 1978 a fost hirotonit preot de Înaltpreasfințitul Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului.

A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București.

În 25 februarie 1990 a fost ales și hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiași an a devenit episcop titular.

În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

În anul 2011 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Mitropolit al Clujului şi a fost instalat de Patriarhul Daniel, în 25 Martie 2011.

Ceremonia de intronizare a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Mai multe date biografice AICI 

Foto credit: Consiliul Judeţean Maramureş

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close