În duminica a XXXI-a după Rusalii, a vindecării orbului din Ierihon, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Ceaba, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica și casa parohială. În această parohie a slujit timp de cinci ani, în perioada 1932-1937, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

După slujba de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfântă Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, în acest lăcaș de cult, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Din sobor au făcut parte: consilierul administrativ-bisericesc al eparhiei, pr. Cristian Baciu, protopopul de Gherla, pr. Paul Iulian Isip, părintele paroh Adrian Grigoreanu și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Orbirea sufletescă”. Totodată, Ierarhul a arătat și care sunt patimile predominante care întunecă vederea duhovnicească a omului contemporan.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Interpreta de muzică populară, Marinela Zegrean Istici, fiică a satului, la momentul împărtășirii, a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, părintele paroh Adrian Grigoreanu a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei, părinților consilieri și celorlalți invitați pentru bucuria de a fi împreună.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, IPS Andrei a acordat preotului paroh Adrian Grigoreanu – rangul de Sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru, iar primarului comunei Sânmărtin, domnului Ioan Fârtan i-a conferit Ordinul Centenar „Mihai Vodă”. De asemenea, pentru dragostea față de satul natal și susținerea activităților culturale, Ierarhul a oferit doamnei Marinela Zegrean Istici o Diplomă de aleasă cinstire.

Toți cei care s-au implicat în lucrările efectuate la biserică și la casa parohială au fost distinși cu Diplome de aleasă cinstire.

 

Tot astăzi, ÎPS Părinte Andrei a oficiat slujba Sfeștaniei la casa parohială, care a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.

Parohia Ortodoxă Ceaba a fost edificată în anul 1930. Biserica a fost sfințită în 25 martie 1934, preot paroh fiind părintele Teofil Herineanu, cel care avea să devină Arhiepisopul Vadului, Feleacului și Clujului.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Text și foto: Darius Echim

În duminica a XXXI-a după Rusalii, a vindecării orbului din Ierihon, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 27 ianuarie 2019

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close