În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 15 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din cartierul clujean Mărăști, cu prilejul sfințirii lăcașului de cult.

De la ora 8:30, Părintele Mitropolit Andrei și Părintele Arhiepiscop Irineu au săvârșit slujba de târnosire a bisericii parohiale, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”, după 20 de ani de la punerea pietrei de temelie. La exterior și interior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor numeros de clerici. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujului – arhidiaconul Claudiu Grama, consilierul economic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei – arhidiaconul Rafael Orzeiu, inspectorul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Vasile Nemeș, inspectorul eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei – preotul Petrișor Muntean, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava – arhimandritul Vasile Crișan, preotul paroh Liviu Cozma, preotul slujitor Ștefan-Rareș Prunean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a rostit un cuvânt de învățătură și a subliniat importanța trăirii în conformitate cu învățăturile Evangheliei și principiile Împărăției lui Dumnezeu. De asemenea, IPS Părinte Irineu i-a mulțumit IPS Părinte Mitropolit Andrei pentru bucuria de a sluji împreună la acest moment important, amintind cu drag de anii în care și el a păstorit, timp de două decenii, în calitate de episcop-vicar, la Cluj-Napoca.

 

La momentul rânduit din cadrul Liturghiei, Mitropolitul Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul lect. univ. dr. Gabriel Noje, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pe seama paraclisului instituției de învățământ teologic clujean.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, alături de Corul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Parohiei Cornești, Protopopiatul Huedin, coordonat de preotul paroh Dănuț Gheorghe Pintea.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură despre puterea credinței și încercările vieții. Totodată, ierarhul a felicitat comunitatea parohială pentru strădania de a ridica această ctitorie pentru veșnicie. Citându-l pe poetul Tudor Arghezi, ierarhul a sintetizat în patru versuri tot ceea ce s-a întâmplat: „Altarul ca să fie, Şi pietrele să ţie, Cer inima şi viaţa, zidite-n temelie”.

 

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Andrei i-a oferit parohului Liviu Cozma Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea (Oranta)”. În continuare, Părintele Mitropolit Andrei i-a acordat preotului slujitor Ștefan-Rareș Prunean Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Domnul Trandafir Ghiurca a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, doamnele Maria Ghiurca și Floarea Bucur (paraclisier) au fost distinse cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, doamna Cristina-Maria Perșa și familia Fîntînă Viorica, Sebastian și Daniel au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, doamnele Dochița-Terezia Cîmpean, Bianca-Ramona Chira și Luminița Ghiran au fost gratulate cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar familia Baciu Cosma și Maria și familia Țîrlea Petrișor și Mariana au primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Preotul paroh Liviu Cozma a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în edificarea și înfrumusețarea bisericii parohiale. În semn de prețuire și recunoștință, ierarhilor le-a oferit câte un set cu engolpion și cruce pectorală.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități civile și militare, oameni de cultură, precum și numeroși credincioși clujeni, mulți îmbrăcați în straie populare.

 

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Cluj-Napoca a fost înfiinţată la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, în şedinţa din 24 aprilie 2001, pentru ca în 5 iunie, acelaşi an, să fie numit paroh părintele Liviu Cozma. Un an mai târziu, pe un teren din apropierea complexului Expo Transilvania, s-a construit o bisericuță de lemn, unde s-a slujit provizoriu.

La data de 11 iulie 2004, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a pus piatra de temelie pentru noua biserică de zid, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Lăcașul de rugăciune a fost ridicat între anii 2004-2011, iar în data de 24 iunie 2011, la praznicul Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a binecuvântat lucrările de construcţie și a oficiat prima Sfântă Liturghie în noul lăcaș de cult. În ultimii ani, biserica a fost împodobită cu pictură, în tehnica frescă, realizată de pictorul Florin Olari, iar mozaicurile de pe exteriorul bisericii au fost executate de profesorul Pompiliu Ungureanu. Întregul efort a fost realizat prin implicarea părintelui paroh Liviu Cozma, ajutat în slujire de preotul Ștefan-Rareș Prunean, aceștia având tot sprijinul comunităţii parohiale în sânul căreia s-au jertfit. Suport material a venit şi din partea Primăriei Cluj-Napoca, precum şi a Secretariatului de Stat pentru Culte.

Lăcașul a fost sfințit la data de 15 septembrie 2024 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurați de un sobor numeros de clerici.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Liviu Cozma, avându-l alături pe preotul slujitor Ștefan-Rareș Prunean.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This