În Duminica a doua după Paşti, numită şi Duminica Tomii, 5 mai 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, jud. Maramureș, cu prilejul hramului bisericii parohiale, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.

Este deja o tradiție ca an de an, Mitropolitul Andrei să fie prezent la hramul bisericii din satul natal. Cu acest prilej, de la ora 10:00, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la altarul de vară al bisericii parohiale. Din soborul slujitor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, consilierul cultural al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, pr. Cristian Ștefan, protopopul de Chioar, pr. Nicolae Petruș, protopopul de Dej, pr. Ioan Buftea, preotul paroh Vlad Dumitru, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură,  vorbindu-le consătenilor prezenți despre faptul că „pe Domnul Îl întâlnim în cei mai mici frați ai Săi”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal al Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene, dirijat de arhid. Ionuț Pleș, președintele asociației.

La finalul slujbei, părintele paroh Vlad Dumitru a mulțumit Ierarhului pentru prezență și pentru purtarea de grijă pe care o are față de credincioșii din Oarța de Sus, consătenii Înaltpreasfinției Sale. De asemenea, ÎPS Andrei a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și județene, alături de numeroși credincioși și fii ai satului.

 

Biserica din localitate, cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, a fost construită între anii 1971 -1975 și a fost sfințită în 1976 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Din punct de vedere jurisdicţional, Parohia din Oarța de Sus aparține de Protopopiatul Chioar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

În Duminica a doua după Paşti, numită şi Duminica Tomii, 5 mai 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 5 mai 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close