Cea de a IX-a ediție a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească: Lăudaţi pe Domnul! s-a desfășurat joi seara, 27 octombrie 2016, la București, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Marele Premiu a fost acordat pentru două coruri: Corul de Cameră al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (reprezentând Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului)și Corul Bărbătesc Universitar Mitropolitul Iosif Naniescu al Universității A. I. Cuza din Iași (reprezentând Mitropolia Moldovei și Bucovinei). Prezent la eveniment a fost și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului care i-a și felicitat pe câștigători.

Evenimentul a avut loc la Palatul Patriarhiei din București, mederator fiind  actorul Tomi Cristin de la Teatrul Național I. L. Caragiale din București. La eveniment au fost prezenţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai instituţiilor statului, oameni de cultură, credincioşi etc. Evenimentul a fost organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, şi în parteneriat cu Radio România Muzical.

În cadrul Secţiunii A – Interpretare la această etapă naţională participă şase coruri universitare, mixte sau de voci egale: Corul Bărbătesc Imnodia al Universității din București (Mitropolia Munteniei și Dobrogei); Corul Bărbătesc Universitar Mitropolitul Iosif Naniescu al Universității A. I. Cuza din Iași (Mitropolia Moldovei și Bucovinei); Corul de Cameră Psalmodia Varadiensis al Universității din Oradea (Mitropolia Ardealului); Corul de Cameră al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului); Corul Bărbătesc al Universității din Craiova (Mitropolia Olteniei); Corul Bărbătesc al Universității Aurel Vlaicu din Arad (Mitropolia Banatului).

Aceste coruri au interpretat trei piese muzicale la alegere: o piesă religioasă ortodoxă din repertoriul românesc, o piesă religioasă din repertoriul internaţional, o piesă românească de inspiraţie folclorică.

După jurizare, etapa finală a festivalului-concurs s-a încheiat cu premierea câştigătorilor Secţiunii B – Compoziţie muzicală și cu premierea corurilor participante.

Câștigătorii Secţiunii A – Interpretare:

Patriarhul României a premiat corurile câştigătoare. Marele Premiu a fost acordat pentru două coruri: Corul Bărbătesc Universitar Mitropolitul Iosif Naniescu al Universității A. I. Cuza din Iași (reprezentând Mitropolia Moldovei și Bucovinei) şi Corul de Cameră al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (reprezentând Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului). Celelalte coruri participante au primit Premii speciale.

Dirijorul corului care a reprezentat Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului este tânărul Sergiu Stanciu.

Câștigătorii Secțiunii B (Compoziție muzicală):       

  • Premiul I: dl. conf univ. dr. Marcu Șerban, de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca;
  • Premiul al II-lea: arhid. prof. dr. Ștefan Constantin-Răzvan, de la Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din București;
  • Premiul al III-lea: dl. drd. Murariu Alexandru-Ștefan, de la  Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca;
  • Mențiune: dl prof. dr. Alexandrescu Horațiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Apostol Andrei din Constanța.

La final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt intitulat Muzica bisericească – izvor de bucurie şi formare duhovnicească.

dsc_0535Festivalul-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul! contribuie la cultivarea comuniunii frăţeşti, iar tinerii descoperă înmuzica bisericească un izvor nou de bucurie duhovnicească și de formare a personalității lor. Se evidențiază dimensiunea comunitară și educativă a muzicii bisericești, în contextul proclamării anului 2016, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox.

Ansamblul de muzică veche românească Trei parale a fost invitat special al evenimentului de la Palatul Patriarhiei şi a susţinut un mini-concert în timpul jurizării.

Festivalul-Concurs s-a desfăşurat în Patriarhia Română în perioada 1 martie – 27 octombrie 2016.

 

Din aceeași categorie

Share This