În Duminica a 12-a după Rusalii (a Tânărului bogat), 30 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la biserica parohială, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Apoi, la altarul de vară din proximitatea bisericii, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Leon Drăgan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură.

„Unde e comoara ta, acolo e inima ta. Dacă te vei apropia de cele sfinte, vei avea comoară în cer”, a spus Preasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit o ectenie specială pentru toți cei care au murit, au fost închiși și expulzați sau au suferit în urma Dictatului de la Viena, de la a cărui punere în aplicare se împlinesc astăzi 80 de ani. Citește și Toți cei care au murit sau au suferit în urma Dictatului de la Viena, pomeniți duminică în bisericile din Arhiepiscopia Clujului

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar pe parohul Leon Drăgan, cu dreptul de a purta brâul albastru. Primarul comunei Ciceu Giurgești, Vasile Iuga, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și toți ceilalți binefăcători.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, a fiilor satului și a autorităților locale și județene, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

Tot astăzi, PS Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba sfeștaniei la Căminul Cultural din localitatea Dumbrăveni, care a fost renovat recent de Primăria Ciceu Giurgești.

Scurt istoric

Biserica din Dumbrăveni, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost construită între anii 1908-1909, iar de-a lungul timpului a fost reparată de mai multe ori.

Potrivit documentelor, comunitatea deținea în vechime o biserică din lemn, tot cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Aceasta  a fost cumpărată de la credincioşii din Ciceu-Giurgeşti şi a dăinuit aici până în anul 1925, când a fost donată credincioşilor din Strâmbu, jud. Cluj. Actualmente bisericuţa se află la Mănăstirea clujeană de la Căşiel.

În prezent, Parohia Dumbrăveni, pastorită de preotul Leon Drăgan, numără aproximativ 400 de credincioşi.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 12-a după Rusalii (a Tânărului bogat), 30 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 30 august 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close