Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche), a fost oficiată pentru prima dată de către un ierarh Liturghia bilingvă (română-romani). Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a slujit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, împreună cu un sobor de preoți, printre care şi un preot de etnie romă, informează ziarul Lumina.

IPS Mitropolit Andrei, a oficiat, vineri, 7 aprilie, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Biserica Veche a Parohiei Turda Fabrici, răspunsurile la strană fiind date în limbile română şi romani. Printre preoţii care au făcut parte din sobor s-au aflat preotul comunităţii de romi din Bucureşti, Daniel Gangă şi parohul din Turda Fabrici, Andrei Mihai Gavril.

Cu această ocazie, IPS Mitropolit Andrei a anunţat că în viitor parohia va avea şi un preot pentru comunitatea de romi:

De ziua internaţională a romilor am oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Turda Fabrici, unde există o comunitate semnificativă de romi. Îmi aduc cu nostalgie aminte că primii şapte ani de preoţie i-am făcut aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ridicat o biserică nouă, bizantină, frumoasă, dar nostalgic suntem legaţi şi de bisericuţa aceasta veche. Socotim că aici, peste un timp, când vom găsi omul potrivit, se vor putea oficia slujbe regulat, pentru comunitatea de romi.

Parohul Andrei Mihai Gavril de la Parohia Turda Fabrici a remarcat că în parohie există o comunitate mare de romi şi că uneori au mai existat diferite animozităţi, diferende, „însă ştim că nu trebuie să răspundem răului cu rău, că împreună trebuie să găsim căi de înţelegere, oameni de calitate din ambele comunităţi pe care să îi evidenţiem şi să îi punem în valoare, pentru o bună convieţuire”.

Preotul comunităţii de romi din Bucureşti a vorbit celor prezenţi la Sfânta Liturghie, români şi romi, deopotrivă, să găsească căi de înţelegere reciprocă:

Acordaţi răbdare şi înţelegere pentru că nu este numai o realitate socială, ci este şi un îndemn al lui Iisus Hristos, aşa cum a spus şi părintele paroh, şi mai mult decât atât, trebuie să ţinem seama de faptul că mântuirea, salvarea noastră depinde de felul în care ne raportăm la celălalt, care, de multe ori, este de alt neam. Un prim pas este acceptarea celuilalt, aşa cum este el.

La finalul slujbei, după ce s-au împărtăşit, copiii au primit cărți de rugăciuni, iar adulții au primit iconițe.

Crăciun Ioan Lăcătuș, președintele Asociației ortodoxe pentru romi „Sfântul Moise Arapul” a remarcat că evenimentul poate fi considerat unul istoric:

Ce s-a întâmplat la Turda, în Parohia Turda-Fabrici, este un eveniment unic, aş îndrăzni să spun chiar istoric, pentru că este prima dată când un arhiereu din Biserica Ortodoxă slujeşte Sfânta Liturghie bilingvă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, 8 aprilie. Acesta este un lucru extraordinar, îmbucurător pentru noi şi o încredinţare a faptului că Biserica se îngrijeşte şi de oamenii de etnie romă.

Asociaţia Ortodoxă „Sfântul Moise Arapul” din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, derulează diverse ac­tivități sociale, misionare, culturale pentru comunităţile de romi din eparhie, alături de comunitatea de la Turda-Fabrici, o altă comunitate semnificativă de romi fiind şi la Pata Rât, în apropierea municipiului Cluj-Napoca. Asociaţia a dezvoltat diferite proiecte misionar-pastorale, prilej cu care limba romani a fost folosită în cadrul Sfintei Liturghii sau în alte slujbe. Printre proiectele în care asociaţia s-a implicat se numără olimpiada de limba și literatura rromani, proiecul „Rromii și istoria lor”, înființarea unei catedre de limba rromani, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În acest an, Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, alături de mai multe instituţii culturale şi educative din subordine, alături de Asociația Ortodoxă „Sfântul Moise Arapul”, organizează, în perioada 7-14 aprilie, o serie de manifestări dedicate sărbătorii Zilei Interna­ționale a Romilor. „Scopul tuturor acestor evenimente organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor este de a prezenta so­cietății valori culturale reprezentative ale romilor, evidențiate prin tradiții, obiceiuri, meș­teșuguri și istorie, dorința inițiatorilor fiind aceea de promovare a principiilor egalității, toleranței, respectului şi a bunei conviețuiri între cetățeni, indiferent de etnie”, conform CJ Cluj.

Ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept Ziua Internaţională a Romilor în 1971, cu ocazia Primului Congres Internaţional al romilor de pretutindeni de la Londra. Din 2006, când Guvernul României a adoptat Legea nr. 66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în fiecare an, în această dată, sunt organizate la nivel național manifestări publice, culturale, sociale și educaționale dedicate Zilei Internaționale a Romilor

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close