În săptămâna a patra a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a efectuat mai multe vizite pastorale în câteva parohii ale Protopopiatului Ortodox Huedin. Ierarhul a fost însoțit de Arhid. Claudiu Grama, Consilier de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujului și de Protopopul de Huedin Pr. Dan Lupuțan.

Prima vizită a fost în Parohia Bologa, unde este paroh Nicoară Florin. IPS Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune în biserica parohială, iar apoi s-a oprit şi la casa parohială, unde purtat discuții duhovnicești și administrative cu parohul. Următoarea oprire a fost în Vișagu, parohie de munte, unde păs­torește tânărul părinte Apostol Ioan Vasile. Ierarhul s-a închinat în biserica parohială apoi a vizitat familia preotului la casa parohială, binecuvântânu-i și încurajându-i, conform protopopului Dan Lupuţan.

În Parohia Săcuieu, unde paroh este Ionică Valentin Pop, după o rugăciune în biserica parohiei, parohul i-a prezentat ierarhului planurile de viitor, printre care construirea unei capele mortuare. A urmat o vizită la casa parohială unde ierarhul s-a întâlnit cu familia parohului. O altă vizită a fost efectuată și la casa parohială din Parohia Buteni, unde este paroh Dan Mihai Muntean, unde ierarhul i-a binecuvântat pe cei trei copii ai părintelui, conform protopopului Dan Lupuţan.

„Ultima oprire a fost la sediul Protopopiatului Huedin. Aici, ierarhul a rostit o rugăciune la mormântul fostului protopop de Huedin, părintele Dorel Pușcaș, iar apoi a vizitat angajații protopopiatului, noul Centru de socializare și activități recreative «Sfânta Ecaterina», familia protopopului și angajații cantinei sociale”, a spus pr. Dan Lupuțan.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close