Credincioșii parohiei clujene „Sfântul Apostol Toma” l-au avut astăzi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.  Începând cu ora 10, ierarhul  a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți.

În cadrul cuvântului de învățătură, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre Perioada Triodului ca timp prielnic pentru pocăință. De asemenea Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe clujeni la smerenie si la mărturisirea păcatelor pentru a parcurge cum se cuvine perioada postului.

Pocăința este o mare lucrare a Bisericii creștine! I s-au dat multe definiții, dar cea mai potrivită definiție dată pocăinței ne vine de la Sfântul Ioan Damaschin. Sfântul Ioan, în cartea sa numită „Dogmatica”, definește astfel pocăința caracteristică perioadei Triodului: „Pocăința este întoarcerea cu părere de rău și cu lacrimi de la păcat la virtute și de la diavolul la Dumnezeu”. Aceasta este pocăința! Nu schimbarea confesiunii, ci întoarcerea cu lacrimi și cu părere de rău de la păcat la virtute și de la diavolul la Dumnezeu. De aceea Sfânta Biserică așa a ales duminicile ce se perindă de acum până la Paști încât fiecare din ele să ne îndemne la această mare lucrare: pocăința.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh  Goga Dan a fost distins de Părintele Mitropolit Andrei cu Crucea Arhiepiscopală,  iar preotul Goga Marius a fost hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu.

Biserica „Sfântul Toma”, situată pe bulevadrul Dorobanților din Cluj-Napoca  este una dintre puținele biserici din țara noastră aflată sub ocrotirea acestui Sfânt Apostol. Piatra de temelie a bisericii  a fost pusă în anul 1996, iar un an mai târziu au demarat lucrările de ridicare a locașului de cult.

Acestea au fost finalizate în 2005, iar în septembrie 2007 biserica a fost sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu.

Arhitectura lăcașului de cult este una inedită, în formă de Cruce cu o singură turlă, iar  pe  pereții exteriori sunt înfățișați, în tehnica mozaic, Sfinții Apostoli.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close