Aflată sub ocrotirea Sfântului și Dreptului Lazăr, mănăstirea de la Cristorel și-a sărbătorit sâmbătă,  8 aprilie, ocrotitorul în cadrul unei liturghii arhierești.

De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de 10 slujitori, a oficiat în biserica mănăstirii Sfânta Liturghie. La momentul potrivit din cadrul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt încurajator în care a vorbit celor prezenți despre Mântuitorul Hristos ca biruitor al morții și dătătorul vieții veșnice:

În fața mormântului lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos, Domnul vieții, se confruntă cu vrășmașul Lui, cu domnul morții, cu diavolul; pentru că dacă viața este Hristos, moartea este diavolul. Și acolo în fața mormântului lui Lazăr vede Domnul Iisus Hristos ce lucrare prăpăstioasă a făcut diavolul. Sfântul Pavel ne spune în Epistola către Romani, capitolul 5, versetul 12 că printr-un om a venit păcatul în lume și prin păcat moartea. Dar păcatul cine l-a sugerat? Diavolul l-a sugerat! Ei, acolo în fața mormântului lui Lazăr, Domnul Hristos se confruntă cu vrăjmașul Lui, cu diavolul. Pentru că Dumnezeu nu a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor vii, ne spune Înțeleptul Solomon. Dumnezeu a făcut viața, Dumnezeu a făcut frumosul, Dumnezeu nu a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor vii. Și iată că Fiul lui Dumnezeu, văzând ce lucrare teribil de rea a făcut diavolul, plânge în fața mormântului lui Lazăr.

La finalul Sfintei Liturghii, împreună cu preoții slujitori, obștea mănăstirii și credincioșii prezenți, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Parastasului de obște.

Mănăstirea Cristorel a fost înființată în anul 2000 și are în prezent o obște formată din 9 viețuitoare, aflate sub povățuirea duhovnicească a părintelui Siluan Trâmbițașul și a stareței Paraschiva Buculei.

Foto: Dumitru Cucură

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close