În Duminica a 9-a dupa Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Pericopa evanghelică a acestei duminici relatează episodul umblării Mântuitorului Hristos pe mare. Într-o noapte furtunoasă, pe când Apostolii se aflau în corabie, pe Marea Galileei, Domnul a venit spre ei, umblând pe mare ca pe uscat. Ei, crezând că este o nălucă, s-au speriat şi au început să strige. Deodată, peste zgomotul valurilor, s-a auzit glasul lui Iisus: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Petru a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă”. Domnul i-a zis: „Vino!”, iar ucenicul, coborându-se din corabie, a păşit încrezător pe suprafaţa mării, ca şi Învăţătorul său. Dar văzând valurile şi-a pierdut curajul, s-a temut şi a început să se scufunde, strigând cu groază: „Doamne, scapă-mă!” În acea clipă, Iisus era lângă el şi scoţându-l din valuri, îl mustră: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit cuvântul de învățătură, pe care l-a intitulat „Biserica este corabia de salvare”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a hirotonit întru ieromonah, pe seama Catedralei Mitropolitane, pe Arhidiaconul Iosif  Moldovan. Raspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu.

 Acad. Horia Colan, pomenit la un an de la trecerea la cele veșnice

Slujba Parastasului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în prezența membrilor familiei, și a credincioșilor prezenți la Catedrala Mitropolitană.
Academicianul dr. ing. Horia Colan a fost unul dintre fondatorii Universității Tehnice din Cluj-Napoca, intrând în corpul didactic al acesteia încă din anul 1950. A parcurs toate treptele didactice la catedra de Știința și Tehnologia Materialelor. Din anul 1977 a devenit conducător de doctorat coordonând numeroase teze ale unor cercetători din învățământ, cercetare și producție.

Moralitatea și prestanța profesională au fost argumentele pentru care domnia sa a fost ales democratic ca primul rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, după Revoluție.

Horia Colan a fost primul cadru didactic al Universității Tehnice din Cluj-Napoca ales în cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală a țării, Academia Română. A avut o contribuție deosebită la fondarea Academiei de Științe Tehnice din România, fiind ales încă de la înființare, președintele secției de Știința și Ingineria Materialelor.

Elevii din Arhiepiscopia Clujului, care au obținut nota 10 la examenul de bacalaureat, premiati astazi de Mitropolitul Clujului.

După oficierea Sfintei Liturghii, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, impreună cu Pr. Bogdan Ivanov, cosilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului și cu Pr. Marian Sidon, inspectorul de religie al judetului Cluj, i-a felicitat pe absolventii de liceu care au obtinut nota 10 la examenul de bacalaureat.

Potrivit inspectorului de religie al judetului Cluj, Pr. Marian Sidon, a devenit deja o tradiție ca Mitropolia Clujului să îi gratuleze în mod festiv  pe elevii merituoși din cele două județe ale Arhiepiscopiei Clujului: Cluj și Bistrița Năsăud.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close