În a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2020, la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni. Este deja o tradiție ca în fiecare an, în a doua zi de Crăciun și de Paști, ierarhul să se afle în cel de-al doilea județ al Arhiepiscopiei, pentru a aduce și credincioșilor de aici bucuria marii sărbători.

Cu acest prilej, la Biserica de la Coroana, cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistriţa (secolul XIII), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul paroh Alexandru Vidican (Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, preotul paroh Nicolae Feier (Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), preotul paroh Vasile Beni (Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”) și preotul dr. Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Maica Cerului, nadejdea poporului”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții parohiei. La chinonic, interpretul de muzică populară Alexandru Pugna a interpretat mai multe colinde.

La finalul slujbei, preotul Alexandru Vidican, protopop de Bistrița, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, în numele bistrițenilor, pentru că în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, vine să le binevestească bucuria Nașterii Domnului.

În semn de prețuire și apreciere pentru implicarea activă în viața Bisericii, Mitropolitul Andrei a acordat prim-epitropului parohiei, Ioan Runcan, Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian-Nechita Dolha, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prof. Camelia Tabără, și managerul firmei Îndemânarea Construct, Alexandru Simionca.

Totodată, în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea pastoral-misionară și culturală desfășurată în cei 10 ani de arhipăstorire pe meleagurile bistrițene, din partea Palatului Culturii Bistrița, managerul instituției, Dorel Cosma, i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei o plachetă aniversară.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale, județene și centrale, alături de numeroși credincioși bistrițeni.

Mulți au urmărit slujba de afară, în fața Monumentului „Panteonul Bistriței”, din curtea bisericii, fiind amplasat un ecran gigant. În acest fel au fost respectate regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Tot astăzi, la final, prin intermediul ecranului gigant, cei prezenți au putut urmări un microconcert de colinde online, organizat de Palatul Culturii Bistrița, prin grija directorului instituției de cultură, prof. dr. Dorel Cosma.

 

Istoricul Bisericii „Coroana Maicii Domnului Panta Nossa”

Biserica de la Coroana, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, situată în Piața Unirii, nr. 9, este cel mai vechi monument istoric din Bistriţa (secolul XIII). Sfântul lăcaș a fost edificat în jurul anilor 1270-1280, în stil gotic timpuriu, suferind de-a lungul timpului mai multe reparaţii şi transformări. Între anii 1518-1520, sub conducerea maistrului Sigismund, monumentul a fost modificat în stil gotic târziu, mai apoi suferind adăugiri în stil baroc.

Începând cu 2017, lăcașul a intrat într-un amplu proces de conservare şi renovare, atât la interior, cât și la exterior, fiind resfințit de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie 2019, cu prilejul hramului.

Biserica este cunoscută și sub numele de „Coroana” pentru că în trecut a fost în proprietatea „coroanei habsburgice”, ca biserică militară.

În cadrul lăcașului de cult își desfășoară activitatea trei parohii: Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, avându-l ca paroh pe preotul Alexandru Vidican – protopop de Bistrița, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, avându-l ca paroh pe preotul prof. Nicolae Feier și Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, păstorită de preotul paroh Vasile Beni. De asemenea, slujește și preotul Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița.

Parohiile dețin o casă parohială, „Casina Română”, construită în anul 1680, declarată monument istoric, în care funcționează astăzi Protopopiatul Ortodox Bistrița.

În curtea bisericii s-a construit un monument închinat sfinților, eroilor și oamenilor de seamă ai județului Bistrița-Năsăud, monument intitulat „Panteonul Bistriței”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close