În Vinerea Mare, mai multe centre sociale au fost vizitate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Alături de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, Arhid. Caludiu Grama, Părintele Mitropolit a oferit beneficiarilor ouă roșii, cărți de rugăciuni și iconițe.

Prima vizită a fost la Spitalul de Boli Psihice Cronice din localitatea Borşa, județul Cluj, acolo unde un număr de 195 de persoane își tratează suferința. Ierarhul a stat de vorbă cu beneficiarii și i-a încurajat în demersul lor pentru recuperare. Bolnavii l-au primit cu bucurie pe oaspetele lor apoi i-au arătat atelierele de pictură, sculpură și croitorie, acolo unde învață ce este răbdarea și ce înseamnă un program de lucru.

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa a fost înfiinţat în anul 1957 are un număr de 195 paturi şi este situat la 38 km de Cluj Napoca, în localitatea Borşa. Este amplasat într-un parc natural de 2300 ha care oferă un cadru adecvat tratării şi asigurării unor condiţii bune de spitalizare pentru pacienţii care suferă de boli psihice.

Al doilea centru social pe care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a vizitat vineri, 5 aprilie 2018, a fost Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj -Napoca. Aici Ierarhul a stat de vorbă cu fiecare pacient în parte, încercând să le ofere mângâiere în suferința lor, prin vorbe blânde și înțelepte. Deasemenea le-a dăruit câte un ou roșu, cărți de rugăciune și iconițe.

Foto: Darius Echim

Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului care a fost inițiat în anul 2009. Construcţia aşezâmântului a fost continuată şi finalizată în timpul arhipăstoririi Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, sub coordonarea directă a Preasfinţitului Părinte Episcop Vicar Vasile Someşanul. Centrul de îngrijiri paliative “Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca reprezintă un proiect unic în această zonă a Transilvaniei şi a fost sfinţit și inaugurat în data de 9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie.

Centrul de îngrijiri paliative ,,Sfântul Nectarie” cuprinde o unitate spitalicească cu 30 de paturi, farmacie, ambulator şi un centru de zi, o frumoasă capelă, o sală de conferinţe şi chilii pentru maicile care împreună cu preotul Centrului acordă îngrijire duhovnicească necesară pacienţilor şi familiilor acestora.
Centrul de îngrijiri paliative “Sfântul Nectarie” Cluj Napoca are anual peste 370 de pacienţi.

Vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei la Centrele sociale din cadrul eparhiei Clujului face parte din grija permanentă pe care ierarhul o manifestă față de cei aflați în nevoi.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close