În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, vineri, 21 mai 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ciprian Ilie Mișin și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre convertire, explicând că ea este de fapt permanenta noastră transformare.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Dorin Lucian Falub. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Leurda, din Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La finalul slujbei, preotul paroh Ciprian Mișin a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii parohiei.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe Calea Moților, a fost înființată în anul 1922, fiind a doua parohie ca vechime din municipiul Cluj-Napoca.

Actualul lăcaș de cult a fost construit între anii 1995-1998, fiind sfințit de vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul Ciprian Ilie Mișin, începând cu data de 11 ianuarie 2021, după pensionarea preotului Marcel Sabău.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close